Principalele evenimente din lume în 2010
Seismul soldat cu 250.000 de morţi în Haiti, accidentul aviatic în care a murit preşedintele Poloniei şi dezvăluirile site-ului WikiLeaks sunt câteva dintre evenimentele care au marcat acest an. Iată retrospectiva principalelor evenimente petrecute în lume în anul 2010.
IANUARIE
– 1 ianuarie: O sută de persoane au fost ucise când un kamikaze a intrat cu maşina-capcană pe care o conducea într-o mulţime compactă care asista la un meci de volei, într-un sat din nord-vestul Pakistanului.
– 4 ianuarie: Dubaiul inaugurează cel mai înalt turn din lume, “Burj Khalifa”, de 828 de metri.
– 12 ianuarie: Un seism cu magnitudinea 7 s-a soldat cu peste 250.000 de morţi la Port au Prince şi în regiunea sa, 1,3 milioane de haitieni rămânând fără locuinţe.
– 17 ianuarie: Antreprenorul multimilionar Sebastian Pinera este ales preşedinte în Chile, marcând revenirea dreptei la putere după 20 de ani de guvernare de centru-stânga, de la sfârşitul dictaturii lui Augusto Pinochet (1973-1990).
FEBRUARIE
– 25 februarie: Câştigătorul alegerilor prezidenţiale de la 7 februarie, prorusul Viktor Ianukovici, depune jurământul, succedându-i prooccidentalului Viktor Iuşcenko. Învestirea sa vine după decizia premierului Iulia Timoşenko de a renunţa să conteste în justiţie victoria rivalului său.
MARTIE
– 22 martie: Preşedintele american, Barack Obama, obţine cea mai mare victorie a mandatului său, odată cu adoptarea în Camera Reprezentanţilor a reformei istorice a asigurărilor de sănătate, care ar urma să garanteze o asigurare unui număr suplimentar de 32 de milioane de americani.
APRILIE
– 10 aprilie: Un Tupolev 154, care îl transporta pe preşedintele polonez Lech Kaczynski, pe soţia sa Maria şi alţi oficiali politici şi militari polonezi, s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze la Smolensk, în vestul Rusiei, provocând moartea celor 96 de persoane aflate la bord. Delegaţia poloneză se deplasa la Katin, pentru ceremoniile de comemorare a 70 de ani de la masacrarea a mii de ofiţeri polonezi, executaţi la ordinul lui Iosif Stalin.
– 12 aprilie: Barack Obama şi şeful statului rus, Dmitri Medvedev, semnează la Praga un nou tratat START, care prevede o reducere considerabilă a arsenalelor lor nucleare, deschizând un “nou capitol” în relaţiile bilaterale.
– 14 aprilie/24 mai: Erupţia vulcanului islandez Eyjafjöll provoacă un nor de cenuşă care paralizează traficul aerian în Europa: aproximativ 100.000 de zboruri anulate într-o săptămână, însemnând o pierdere de 1,8 miliarde de dolari în sector.
– 20 aprilie: Explozia, apoi scufundarea unei platforme petroliere a companiei britanice BP, în Golful Mexic, a provocat moartea a 11 persoane şi cea mai gravă maree neagră din Statele Unite: aproximativ 4,9 milioane de barili de petrol s-au scurs în ocean. Puţul a fost sigilat definitiv la 19 septembrie.
Citește întreg articolul pe MediaFax