Interviuri

Interviu cu Petrică Vrăbioru

Mă  întorceam  de  la  discotecă  noaptea  foarte  târziu,  obosit  Şi mirosind  a  ţigară  si  alcool.

În sufletul meu eram dezamăgit de fiecare dată când făceam un păcat: fie că era vorba de ţigară, alcool, discotecă sau alte aventuri tinereşti.

Nimic din toate acestea nu-mi aducea o satisfacţie reală. Chiar dacă îmi ofereau o doză de plăcere momentană, la final mă lăsau cu un gust amar.

Reporter:

Petrică Vrăbioru se autodefineşte ca fiind un „păcătos obişnuit”. Nu a făcut lucruri exagerate: nu a omorât pe nimeni,  nu a spart casa nimănui, ci a trăit o viaţă de adolescent liniştit.

Petrică Vrăbioru:

Mă gândesc la versetul din Isaia, capitolul 51: „Priviţi […] spre gaura gropii din care aţi fost scoşi” şi mă întorc cu multă recunoştinţă la Dumnezeu, văzând groapa păcatului din care m-a scos.

În familia mea creştinismul era ceva foarte confuz. Primele ţigări le-am fumat chiar din pachetul tatălui meu. Faptul că trăiam într-un mediu oarecum religios nu mi-a dat posibilitatea să-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu.

Viaţa mea a fost o alergare după păcatele care păreau mai interesante, dar care, fără excepţie, m-au dezamăgit.

Reporter:

Cum definiţi păcatul, privind în urmă la acele fapte?

Petrică Vrăbioru:

Atunci nu ştiam ce este păcatul şi nici măcar nu conştientizam faptul că trăiam în păcat. Dar acum, privind în urmă, aş putea să dau o definiţie foarte simplă: păcatul este orice îndepărtare de voia lui Dumnezeu, greşirea adevăratei ţinte pe care El ne-a pus-o în faţă.

Dumnezeu l-a chemat pe om la o eternitate trăită împreună cu El şi ori de câte ori omul păcătuieşte, el ratează această ţintă şi eşuează lamentabil.

Dar, aşa cum s-a întâmplat şi cu mine, orice om are şansa binecuvântată de a se întoarce la Dumnezeu şi de a primi iertarea de păcate.

Reporter:

Mulţi spun: „Dacă nu fac păcate mari, dacă şi ei/lui îi place sau dacă nu supăr pe nimeni, de ce să-mi schimb viaţa?”. Dumneavoastră de ce v-aţi schimbat viaţa?

Petrică Vrăbioru:

Viaţa mea era o alergare după senzaţii tari, după ceea ce Scriptura numeşte „plăcerile de-o clipă ale păcatului”. Dar eram dezamăgit de fiecare dată când făceam un păcat, fie că era vorba de ţigară, alcool, discotecă sau alte aventuri tinereşti. Nimic din toate acestea nu-mi dădea nici satisfacţie reală şi nici împlinire autentică, de durată.

Chiar dacă îmi ofereau o doză de plăcere momentană,  în final toate aceste lucruri mă lăsau cu un gust amar, cu o dezamăgire totală, cu o foame şi o sete după ceva mai bun, cu o aspiraţie după ceva ce îmi lipsea.

Inima îmi spunea că trebuie să existe şi ceva mai bun, dar nu aveam termen de comparaţie ca să înţeleg ce putea fi acel „ceva”.

În căutările mele după fericire, după aventuri, după distracţii, de fiecare dată când rămâneam din nou cu sufletul gol, îmi puneam în mod serios problema dacă există cu adevărat ceva de calitate, care să îmi dea o bucurie şi o fericire de durată, care să nu se consume foarte repede.

Reporter:

Pur şi simplu v-aţi gândit că aţi dori ceva mai mult sau a fost cineva care v-a deschis apetitul pentru o altă lume?

Petrică Vrăbioru:

Au fost mai mulţi factori. Pe de o parte sufletul şi conştiinţa mea îmi spuneau tot timpul că ceea ce fac nu este bine, măcar că nu ştiam care era legea morală la care să mă raportez, pentru că nu aveam nici o noţiune despre Biblie, despre Cuvântul lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, nişte colege credincioase de facultate, pe care le ironizam când îmi vorbeau despre lucruri spirituale şi pocăinţă, mi-au adus câteva cărţi creştine.

Aşa că am început să citesc o carte deosebită: „Graiul prorociilor”, scrisă de Petru Popovici. Autorul arăta modul în care s-au împlinit profeţiile prezentate de Sfânta Scriptură. Arăta, cu multe detalii, timpul, locul şi cultura în care s-au împlinit aceste profeţii. Şi, de asemenea, arăta alte profeţii care încă nu s-au împlinit.

Apoi aducea argumentul că dacă toate acele profeţii s-au împlinit deja, cu siguranţă că şi celelalte, care sunt menţionate pe paginile Scripturii, urmează să se împlinească la fel de clar cum s-au împlinit şi acestea.

Eu nu eram atât de uşor de înduplecat sub aspect emoţional, aşa încât să-mi schimb viaţa doar pe baza câtorva sentimente religioase. Pentru mine a fost un impact raţional – am început să gândesc şi să fiu dezarmat de acele argumente foarte convingătoare pe care le aducea Petru Popovici.

A trebuit să admit că era imposibil ca o minte omenească să prevadă nişte evenimente de asemenea proporţii, cum erau toate acele profeţii specificate în Biblie.

Mi-am dat seama că există un Dumnezeu care guvernează istoria, care ţine în control universul acesta, care a rostit un cuvânt şi urmăreşte în timp ca acest cuvânt al Lui să se împlinească.

Încă nu ştiam detalii despre modul în care S-a descoperit Dumnezeu, despre persoana Domnului Isus Cristos, dar cel puţin mi-am dat seama că trebuie să fac şi eu ceva şi să-L cunosc mai bine şi mai îndeaproape pe acest Dumnezeu.

Apoi am citit cartea: „Isus, destinul nostru” de Wilhelm Busch. Predicile scrise în acea carte, într-o manieră foarte simplă şi practică, se adresau exact vieţii mele.

Chiar dacă nu eram un păcătos excentric, deosebit de ceilalţi, eram totuşi păcătos. Mi-am dat seama că viaţa mea era infectată de tot felul de păcate. Păcatul săpase în mine, în caracterul meu. Când mă întorceam de la discotecă, noaptea foarte târziu, eram obosit şi miroseam a ţigară şi alcool.

Reporter:

A ţigară, a alcool şi… a spray sau parfum…

Petrică Vrăbioru:

De obicei în discotecă… amestecul acesta aşa de…

În sufletul meu eram dezamăgit de petrecerile pe care le vedeam inutile şi nesatisfăcătoare. Atunci am decis să merg la biserici, să văd dacă există o altă alternativă de a-mi trăi viaţa, într-un alt mod, mai satisfăcător, mai bun.

M-am asociat cu un prieten de la discotecă, unul care a început să gândească la fel ca mine, care trăia şi el aceleaşi frustrări şi nemulţumiri.

Am mers pe la diferite biserici, să vedem ce se vorbeşte, ce se cântă, cum este atmosfera aceea religioasă. Am vizitat biserici de diferite nuanţe: Baptiste, Creştine după Evanghelie, Penticostale, Catolice şi Ortodoxe.

La sfârşit, atât eu cât şi prietenul meu am tras concluzia că suntem păcătoşi. Am ajuns să admitem faptul că trebuie să facem ceva cu viaţa noastră, să facem o schimbare, că nu se mai poate aşa. Efectiv nu eram fericiţi.

Însă toate discuţiile pe care le purtam cu acel prieten al meu tindeau să devină doar un fel de filozofie. Stăteam cu el la un pahar de vin, discutam, trăgeam din ţigară, ne uitam unul la celălalt şi spuneam: „Nu mai merge aşa! Trebuie să ne schimbăm viaţa!”.

Reporter:

Şi ideile deveneau din ce în ce mai înceţoşate…

Petrică Vrăbioru:

Exact. Nu ştiam cum să facem concret primii paşi spre schimbarea vieţii şi eliberarea de toate lucrurile rele.

Reporter:

Este extraordinar faptul că Dumnezeu a pus în inima omului chiar şi gândul veşniciei. A săpat în conştiinţa noastră dorinţa după veşnicie, după curăţie, după lipsă de păcat, după voia Lui în viaţa noastră.

Petrică Vrăbioru:

În primăvara anului 1991 am luat decizia în inima mea. Eram acasă, în cămăruţa mea, când m-am simţit zdrobit de prezenţa lui Dumnezeu. Atunci am devenit conştient de starea de păcat, am înţeles că nu e normal şi nu e frumos  să-mi continui viaţa aceea de păcat.

Acolo m-am rugat lui Dumnezeu astfel: „Doamne, acesta sunt! Sunt un adolescent legat de multe vicii şi patimi, care s-au sedimentat în viaţa mea. Doamne, sunt legat de ţigară şi de alcool. Îmi plac toate distracţiile, dar văd că ele nu mă fac fericit, ci doar îmi îmbătrânesc sufletul şi viaţa. Doamne, Te rog să mă scapi de toate acestea şi să-mi dai puterea şi voinţa necesară să ies din mediul în care am trăit până acum”.

În cele din urmă am ajuns la Biserica Penticostală „Sfântul Ilie” din Suceava. Prezenţa Duhului Sfânt m-a atins într-un mod atât de puternic încât am zis în inima mea: „Mă voi ridica în picioare şi mă voi hotărî să-L slujesc şi eu pe Dumnezeu în felul în care Îl slujesc aceşti oameni”.

Dar parcă un duh rău venea în mintea mea şi-mi spunea: „Tu iei o decizie pe care nu o vei putea ţine! Cum să te laşi de ţigară? Ai fumat de mic copil. Ai mai încercat să te laşi de ţigară şi n-ai reuşit. Experienţa ţi-a demonstrat asta. Crezi că vei reuşi acum?” îmi spunea gândul acesta rău. „Nu vei reuşi să-ţi ţii hotărârea şi o să-i faci de râs şi pe oamenii aceştia. Mai bine renunţă!”

În mintea mea era o vâltoare de asemenea gânduri rele, ca nişte influenţe străine, nişte duhuri rele care veneau din partea vrăjmaşului şi care încercau să mă ţină legat ca să amân momentul acela al deciziei.

Însă, pentru că Îl căutam sincer pe Dumnezeu şi eram sătul de viaţa aceea de păcat, a intervenit Însuşi Dumnezeu. Am simţit o putere care a venit din afara mea şi m-a ajutat să îndepărtez toate acele influenţe negative, să mă ridic în picioare şi să iau decizia de a-L urma şi eu pe Domnul Isus Cristos.

Ştiam că sunt păcătos şi am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu ca să ies din impasul spiritual în care mă găseam.

Reporter:

Încercăm să facem binele, dar răul stă lipit de noi! Însă mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu că Cel care este în noi este mai tare decât cel care este în lume. Domnul Isus Cristos este mai tare decât diavolul sau Satan.

Domnul Isus Cristos a fost Cel care v-a smuls din împărăţia întunericului şi v-a pus în Împărăţia Luminii.

Nu regretaţi decizia luată atunci? Nu vă pare rău pentru timpul în care v-aţi fi putut distra? Aţi fi putut gusta tot ce oferă lumea de astăzi, a cărei „religie” – aş spune eu – este sexul. Suntem bombardaţi continuu cu imagini lascive, de natură sexuală.

Petrică Vrăbioru:

Îmi pare rău doar de faptul că nu m-am hotărât mai repede să-L slujesc pe Domnul Isus Cristos. Aşa aş fi fost scutit de efectele provocate de mediul viciat al păcatului.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi sunt plin de recunoştinţă că El mi-a dat adevărata fericire, aşa cum citim în Psalmul 34: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!”.

Nu este suficient doar să ştim ceva despre Dumnezeu şi să avem doar o teorie sau o filozofie religioasă despre El. Abia din momentul în care omul gustă experienţa unei trăiri zilnice, personale şi constante cu Dumnezeu, abia atunci omul poate trăi o fericire autentică.

Fericirea pe care ne-o dă Dumnezeu nu ne scuteşte de necazuri. Ea nu depinde de circumstanţele exterioare, nu depinde de banii pe care-i avem sau nu în buzunarul nostru, nu depinde nici măcar de sănătatea noastră trupească, ci depinde doar de un singur lucru: de părtăşia noastră cu Dumnezeu. În această părtăşie există întotdeauna bucuria pe care ne-o dă El.

Reporter:

Poate unii cititori trec prin aceleaşi frământări: nu sunt împliniţi şi mulţumiţi, nu sunt fericiţi şi au o problemă de păcat în viaţa lor. Ce le-aţi spune?

Petrică Vrăbioru:

Doresc ca toţi să aibă tăria de caracter de a da la o parte orice piedică şi de a veni la Domnul Isus Cristos. El ne primeşte pe toţi aşa cum l-a primit tatăl pe fiul risipitor, din pilda biblică. După ce fiul a fost acceptat, chiar în condiţia mizerabilă în care se afla, tatăl i-a dat o haină nouă, i-a dat încălţăminte în picioare şi a făcut o sărbătoare în cinstea acestui fiu care a fost recuperat.

De fiecare dată când un păcătos se întoarce la Dumnezeu, în Cer este sărbătoare. Se bucură Tatăl, se bucură Fiul, se bucură îngerii şi se bucură şi omul în cauză.

Famenul etiopian, venit să se închine la Ierusalim, după ce a înţeles Cuvântul lui Dumnezeu, după ce a luat decizia să trăiască în viaţa lui acest Cuvânt şi a fost botezat în apă de evanghelistul Filip, şi-a văzut mai departe de drum plin de bucurie.

Dacă până atunci drumul lui fusese un drum al îndoielilor, al tristeţii, al necazurilor, al frământărilor, al stresului, din momentul în care L-a primit pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor în viaţa lui, el şi-a continuat drumul plin de bucurie.

Aşa s-a întâmplat şi în viaţa mea şi doresc să se întâmple în viaţa tuturor celor care încă n-au experimentat harul lui Dumnezeu.

Ioan Ciobotă, RVE

Tags
Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close