Un cioban a făcut un târg cu un măcelar. S-a înţeles să primească în fiecare săptămână câte un kilogram de carne în schimbul căruia ciobanul să-I dea un kilogram de brânză. După câteva săptămâni, măcelarul l-a chemat pe cioban la o parte şi i-a zis:
-Ascultă bade, nu e frumos!… Din brânza dumitale întotdeauna lipseşte ceva. De câte ori am cântărit-o, n-a ieşit la socoteală. Nu e lucru creştinesc.
-Să mă ierţi, nene măcelare, a răspuns ciobanul, dar eu nu sunt vinovat cu nimic, căci iată cum stă treaba: eu nu am cântar acasă, ci numai o cumpănă veche. Întotdeauna am făcut aşa: am pus carnea dumitale pe un taler şi brânza mea pe celălalt taler, şi cât a cântărit carnea dumitale de-o parte, atâta brânză am pus şi eu pe cealaltă parte, ca să fie lucrul cu dreptate.
Măcelarul s-a roşit ca racul, ştiind că e măsura întotdeauna carnea cu lipsă, şi din cauza aceasta trebuia să primească şi el cu lipsă brânza.
Ah, cumpăna, câte lucrurui se pot scrie despre ea! Încă din vechime, Dumnezeu a poruncit să avem o cumpănă dreaptă. “Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută”
(Proverbe 11:1).
“…cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” Matei 7.2
