Ducele de Wellington, cel care l-a înfrânt pe Napoleon, era odată cu mai mulţi prieteni la vânătoare. Astfel au ajuns la poarta unei ferme, unde stătea de pază un băiat.
-Deschide poarta, băiete! A strigat ducele.
-N-o deschid, a răspuns băiatul. Tata mi-a poruncit să nu deschid nimănui.
-Eu sunt ducele de Wellington şi nu îngădui nimănui să mi se împotrivească.
Auzind acestea, băiatul l-a salutat cu respect.
-Acum vrei să deschizi ?
-Nu, a răspuns băiatul. Marele duce nu va dori ca un sărman băiat ca mine să fie neascultător de tatăl său.
Wellington i-a întins mâna băiatului şi a zis celor ce-l însoţeau: “Ne întoarcem, domnilor! Dacă aş avea o mie de băieţi ca acesta, aş cuceri lumea.”
Să ne lăsăm învăţaţi de exemplul de ascultare din istorioara aceasta, în care prin ascultare poţi face lucruri prin care tu nici nu îţi dai seama cât de mari pot fi pentru unele persoane! Ascultarea are o mare valoare în toate domeniile vieţii. Dar cea mai mare binecuvântare a ascultării o găsim atunci când un suflet este gata să împlinească chemarea Mântuitorului: “Veniţi la mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”.
