Când pleacă cei dragi și apropiați inimii tale, fie într-o călătorie mai îndepărtată sau pentru un timp mai lung, simți parcă o durere, că trebuie să te desparți pentru un timp. Când pornesc într-o călătorie din care știi că nu se vor mai întoarce, atunci durerea e cu atât mai mare. La un moment dat trupul acesta muritor se va duce în pământ, de unde a fost luat, iar sufletul va pleca în veșnicie. Vei plânge, dar nu durerea celui ce a plecat, ci durerea ta, a dorului, a despărțirii. Despărțirea aceasta lasă în suflet o durere ce pare pe moment de nevindecat, un gol și o tristețe ce greu pot fi alungate. Lasă inima să plângă, apoi ridică-te. Va rămâne o amintire, dar tu vei merge mai departe. Moartea ne învață să prețuim pe cei pe care îi avem lângă noi. Ne învață că nimic nu este veșnic aici, iar viața este doar o călătorie pe acest pământ care se poate sfârși mai devreme sau mai târziu. Important este cum am trăit-o și dacă în timpul ei am luat cu noi biletul care ne poate conduce în Patria Cerească.
“Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoști cărarea.”(Psalmul 142:3)
După moarte este bucurie pentru sufletul mântuit. De aceea, trăiește încă de pe acum viața în temere de Domnul și învățăturile Sale, pentru ca, la final, să te afli în Casa din cer, alături de toți cei care L-au iubit și I-au slujit Lui.
