Cazuri UmanitareStiri

URGENT – Ajutor umanitar pentru micuțul Natanael

O mână de ajutor în sprijinul pentru recuperarea lui Natanael

În data de 2 septembrie a avut loc o tragedie în familia Petrașc din satul Roscani, Hunedoara. Natanael, un băiețel de doi anișori a ajuns în stare gravă la spital, suferind pe 70% din corp arsuri de gradul 4. Incidentul s-a întâmplat când fratele lui mai mare Bogdan, a încercat să aprindă focul cu benzină. Fără să știe, Natanael avea urme de benzină pe haină, motiv pentru care, focul a ajuns repede pe el.

Îngrozit de ce se întâmplă, Bogdan a sărit în ajutorul frățiorului său, a scos hainele de pe el care ardeau, motiv pentru care are și el arsuri grave pe mâini. Ajungând de urgență la spitalul din Deva, medicii nu i-au mai dat nicio șansă micuțului. A fost transportat la Târgul Mureș, iar de acolo la spitalul din București cu elicopterul. Acolo medicii au fost optimiști și au făcut tot posibilul pentru Natanael.

Dumnezeu și-a arătat Slava, căci după două săptămâni, starea lui s-a îmbunătățit, analizele au ieșit bune si s-a putut realiza operația pentru a-i pune piele pe locurile grav afectate. Acum, Natanael are nevoie de numeroase tratamente iar pentru aceasta are nevoie de sprijinul nostru. A fost mereu un copil vesel și vrem să îi aducem din nou zâmbetul pe buze.

Pentru toți cei care doresc să aducă o mână de ajutor o pot face prin donații în contul mamei lui Natanael.

Nume: Petrasc Camelia Felicia

IBAN: RO93 RNCB 0519 1169 4995 0001

Banca BCR

Pentru orice alte informații suplimentare sau donații, puteți lua direct legătura cu mama lui Natanael la numărul de telefon +40 783 063 331.

Persoana de contact pe teritoriul Germaniei, Lidia – verișoara lui Natanael (+49 1521 1984035).

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button