Articole

Iubirea are putere

“Să iubești…”
Nu mai știu exact pe la ce vârstă am început să mă întreb ce înseamnă cu adevărat „a iubi”, sau ce înseamnă când spui „Te iubesc!”. Sunt cuvinte abstracte care nu definesc o acțiune. Crescând, am învățat că a iubi se definește prin a-l respecta pe cel de lângă tine, a-i respecta demnitatea, prin a te interesa de el, prin a-ți păsa de durerile și nevoile lui, a-i asculta inima și gândurile fără să-l judeci sau critici, a-l ajuta dacă poți, a-i dori sincer binele. Mai pe scurt: a-i face binele. Pot pune = între a iubi și a face binele.

A face binele sincer, din inimă. A ajuta real, nu superficial. Uneori ajutorul și toate intențiile bune pot face mai mult rău decât bine omului în cauză. A face bine înseamnă să-l tratezi ca pe un om, să-i vezi calitățile, abilitățile, potențialul din el și a-i spune adevărul, a-i da ce are nevoie cu adevărat. A-i vorbi cuvinte de viață și a-i da inspirație și resurse materiale, financiare pentru a-și dezvolta potențialul. La maxim, dacă se poate.

A face bine nu înseamnă să dai ce nu-ți mai trebuie sau ce ai în plus la “un amărât”, cocoțat fiind pe piedestalul superiorității și apoi să-ți vezi de viață, simțindu-te bine că faci fapte bune. Nu, asta nu e iubire, nu e a face bine. Biblia ne vorbește despre cele două și singurele porunci pe care omul, creația lui Dumnezeu, trebuie să le respecte: ”A-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul și a-și iubi aproapele ca pe el însuși”. Asta înseamnă ca toată inima să-ți fie predată lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu e iubire. Iubire adevărată. Când iubirea locuiește în tine, dai la cine ai în preajmă.

Să-l iubești pe aproapele tău înseamnă să-l respecți cum te respecți pe tine, să-l tratezi cum îți place să fii tratat, să-i dai ce îți place ție să mănânci (asta dacă nu-i cunoști mâncarea preferată) și să ai grijă de el cum ai de tine. E o iubire care nu se simte bine că a ajutat. E o iubire care se simte natural că a ajutat. Dar e greu de ajuns acolo. E un Eu de zdrobit, de pus pe cruce, și o cărare îngustă, cu spini și mărăcini pe alocuri, de traversat. Dar cărarea asta se traversează cu o bucurie nefirească în inimă, o bucurie și o pace care trec dincolo de granițele logicii, bucurie și pace care vin dintr-o credință „nebună” că această viață pe cărarea îngustă merită și, la sfârșit, vine o răsplătire desăvârșită.

Și toate acestea sunt răsplătite cu belșug. Aici și în veci. Îmi place mult cum alege Dumnezeu să-mi spună „Te iubesc”. Am n exemple și aș putea scrie, cred, o carte doar despre asta. Dar o să povestesc doar câteva, petrecute în cele 10 luni pe care le-am trăit în Africa, în „lumea a 3-a”. Lumea ce în inima mea are locul 1. Toată viața mea am fost copleșită de iubirea lui Dumnezeu pentru mine, dar în Africa parcă mai intens și mai frumos ca oricând. Am avut nevoie de dragostea Lui să mă încarc în fiecare zi. Era combustibilul ce mă ajuta să continui.

Până să plec în Africa, de câțiva ani, am realizat că în zilele cele mai dificile (când bunicul a plecat de pe pământ, când eram în depresie, când am avut cea mai urâtă zi de naștere șamd) zilele acelea, se termina cu cel mai frumos apus de soare. Apusuri superbe, spectaculoase! Iar în Africa, după cum se știe, sau nu, sunt cele mai frumoase apusuri de soare din lume. Apusuri extraordinar de frumoase, la ordinea zilei, dar în zielele alea grele rău, că urâtă nu a fost nici măcar o secundă petrecută acolo, în zilelele alea când mă trezeam la 4, când erau probleme la școală, copiii se băteau, aveam probleme cu stomacul și tot așa, apusurile erau ceva mai speciale. Extra. Și doar pentru mine.

Poate sună pueril, dar, în zilele dificile, Dumnezeu îmi spune „Te iubesc, Sara!” colorând pânza cerului într-un tablou special, fix pe gustul meu. Și când mă uit la acest tablou grandios, mă umplu de pacea aceea neexplicabilă și dulce, o pace divină. În Africa am primit multe „Te iubesc, Sara!” Poate pentru că am avut mai multă nevoie. Da, în Africa nu a fost ușor, dar a fost cel mai frumos sezon din viața mea. Nu o să povestesc despre protecția divină ce m-a
însoțit pas cu pas, cum nu mi-a ieșit niciodată în cale un șarpe viu, sau cum nu am fost înțepată de scorpion, deși am văzut mulți pe aproape, și nu m-am rătăcit în boscheți (deși era aproape). Și nu zic că cei care au pățit astfel de lucruri sunt mai puțini iubiți, ba din contră, dar El știe cât poate duce fiecare, și mi-a ascultat cererile. El m-a ținut într-o bulă de iubire.

O să povestesc despre un alt mod preferat prin care El mi-a spus că mă iubește. Într-o zi, când toate păreau că merg pe dos, elevii nu mă ascultau, aveam multe lucruri de făcut, eram obosită și mai multe, iar o stare de tristețe amestecată cu puțină disperare amenința să aducă un colaps, am fost chemată la ușa clasei. Acolo mă așteptau câteva eleve din clasele mai mari cu niște foi în mână.

Timide, mi-au înmânat foile și au plecat chicotind. Am deschis foile și când le-am citit mi-au venit lacrimi în ochi. Foile erau felicitări pentru mine, scrise de mână, însoțite de desene viu colorate. Felicitări cu cele mai frumoase declarații de iubire puse în cuvinte sincere și pure, pe care eu le-am primit vreodată. Cuvintele lor mi-au vindecat inima și mi-au restaurat bucuria instant. Ce mare iubire am primit de la copiii din Africa… Iubirea lor sinceră și pură a fost revărsată peste viața mea, și mi-a dat energie, putere și credință în fiecare zi. Și în spatele acestei iubiri stă Creatorul și Tatăl tuturor copiilor, Dumnezeu. Prin copiii din Africa, Dumnezeu m-a iubit nespus.

Am plecat din Namibia cu bagajul plin de scrisori și desene și cadouri, decorațiuni făcuse din bețișoare și ațe colorate, toate de la copii. Într-o zi am primit și floricele, de la elevii mei, culese din pământul nisipos al savanei. Și mi-am deschis inima și am primit toată iubirea. M-am „lăfăit” în ea. Dar iubirea aceasta nu e doar să o țin pentru mine, este pentru a o lăsa să curgă. Mereu. M-am tot gândit la ilustrația cu Marea Moartă, care primește apă, în care se varsă râul Iordan, dar ea nu dă nimic mai departe, nicio apă curgătoare nu se varsă din ea. Ea doar primește apa. Și pentru că doar primește și nu dă, acolo totul este mort.

Și rugăciunea mea este: „Doamne, nu mă lăsa să fiu o Mare moartă!” Nu mă lăsa doar să primesc și să nu dau!” Am avut și am momente și zile în care simțeam că nu dau iubirea primită anumitor oameni, uneori chiar nimănui. Și este o luptă. Dar mă lupt și, cu ajutorul Lui, sunt biruitoare! Scopul pentru care primesc iubire este să o dau mai departe!

Iubirea are putere!

Pentru că iubirea vindecă, restaurează, transformă, crește, ajută, face bine, face minuni, aduce și menține
viața.

Sara Nicolae


Show More

David Nedelcovici

Nothing about me, it's all about Christ.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button