SCM (Solidaritatea Creştină Mondială) a fost informată că acuzaţiile de apostazie împotriva păstorului Youcef Nadarkhani au fost suspendate.
Un pastor iranian condamnat la moarte pentru apostazie a fost achitat şi eliberat, potrivit Solidarităţii Creştine Mondiale.
SCM, care sprijineşte biserica persecutată, a fost informată că păstorul Youcef Nadarkhani a fost eliberat din închisoare, iar acum este acasă cu familia sa.
Pastorul Nadarkhani a fost prezent azi la tribunal în timp ce acuzaţiile de apostazie împotriva lui au fost ridicate.
Cu toate acestea, a fost găsit vinovat pentru evanghelizarea musulmanilor şi a fost condamnat la trei ani de închisoare.
A fost eliberat imediat pentru că el a ispăşit deja acest timp de închisoare, după ce a fost ţinut în spatele gratiilor de când i-au fost aduse primele acuzaţii de apostazie, în 2009.
Pastorul Nadarkhani a fost arestat la domiciliul său, în oraşul Rasht, după ce a chestionat monopolul musulman în legătură cu instruirea religioasă a copiilor, care lui i s-a părut că a fost neconstituţională.
El a fost condamnat la moarte în anul următor pentru apostazie. Apoi, în 2011, Curtea Supremă a declarat că acuzaţiile ar fi lăsate dacă s-ar converti la islam, lucru pe care pastorul Nadarkhani a refuzat să-l facă.
SCM se aştepta ca pastorul să se confrunte cu noi acuzaţii astăzi la tribunal pentru delicte nespecificate, dar, în loc de aceasta, a fost eliberat.
Directorul Executiv al SCM , Mervyn Thomas, a spus că a fost încântat de eliberarea pastorului Nadarkhani.
„Noi lăudăm justiţia iraniană pentru acest pas, care este un triumf pentru dreptate şi lege”, a spus el.
„În timp ce ne bucurăm de această veste minunată, nu uităm de alte sute care sunt hărţuiţi sau deţinuţi pe nedrept din pricina credinţei lor, iar SCM s-a dedicat să continue să facă campanie până când toate minorităţile religioase ale Iranului vor putea să se bucure de libertate religioasă, aşa cum este ea garantată de Acordul Internaţional al Drepturilor Civile şi Politice, din care şi Iranul face parte .”
One Comment