În tumultul de probleme, în haosul de lucruri şi oameni care îmi asediau viaţa, îmi ardea sufletul de dorul după cineva care să îi pese de mine. Piaţa ofertelor mă încânta cu dumnezei după gust: mai vechi sau mai moderni, mai mistici sau mai rezonabili. De unii m-am alipit. Dar când L-am întâlnit pe Isus Hristos, tot ce era în mine a strigat: El e! În Isus am găsit dragostea după care tânjeam, neprihănirea pe care mi-o doream, viitorul pe care-l visam. Şi măcar că eram neputiincios şi mizerabil, „El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele, M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei. Mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru…” (Psalmii 40:1-3)
Experienţa mea nu mai este „a mea”. Ea aparţine oricui vrea să se lase găsit la nivelul zero. Este a celor care nu se mai mulţumesc cu nimicuri, şi care sunt avizi după viaţă şi fericire.
Frumos ai scris.
Ce bine este sa stim ca avem pe Cineva care ne este aproape, si ne alina in durere. Slava Lui!
Dumnezeu sa te binecuvinteze!
Multumesc! asa este. Cel mai frumos si linistitor lucru este sa avem pe Cineva care sa ne inteleaga si sa ne iubeasca cand nimeni nu o face. Amin si pe tine sa te binecuvanteze!