PersecutiiPolitic

Nigeria: Preşedintele recunoaşte infiltrarea grupării Boko Haram în Guvern

Preşedintele nigerian Goodluck Jonathan a recunoscut că Guvernul său ar fi fost deja infiltrat de Boko Haram, gruparea militantă din spatele atacurilor vicioase, cu caracter religios, în cadrul naţiunii bogate în petrol.

 Preşedintele Goodluck, pentru prima dată, afirmă că el crede că simpatizanţii grupării Boko Haram sunt în acest Guvern şi agenţiile de securitate, potrivit BBC News. Acest lucru ar putea oferi o perspectivă asupra uciderii creştinilor din Nigeria în urma delaraţiei ineficiente a stării de urgenţă din decembrie 2011.

 Într-un raport anterior al CNN, Shehu Sani, un activist al drepturilor omului, a afirmat că starea de urgenţă ar putea fi inefectivă , acuzând forţele de securitate ale preşedintelui Jonathan de adăpostirea membrilor Boko Haram. De la declaraţia preşedintelui, violenţe săptămânale au continuat, fiind ucişi aproape 100 de oameni în atacurile recente din ianuarie.

 Preşedintele Goodluck, de asemenea, explică faptul că situaţia securităţii din Nigeria este mai complexă decât în perioada războiului civil din 1960, când au fost ucişi mai mult de un million de oameni.

Dumnealui a mai vorbit şi despre situaţia dificilă care s-a aprins în Nigeria la o biserică, în cadrul unui serviciu de Ziua Memoriei din Abuja. Jonathan a precizat că unii simpatizanţi ai grupării Boko Haram sunt în domeniul executiv, legislativ şi  judiciar, în cadrul Guvernului, potrivit BBC News.

 “Unii, de asemenea, sunt în forţele armate, poliţie şi alte agenţii de securitate”, a explicat Jonathan. “În perioada războiului civil, am ştiut şi am fi putut prezice locul în care inamicii apăreau…Dar provocarea pe care o avem astăzi este mai complicată.”

Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button