Procesul de elaborare a noii Constituţii din Turcia oferă mai multe posibilităţi de protecţie a libertăţii religioase sau de convingeri, raportează Forum 18.
Cadrul constituţional juridic va determina cât de mult va fi protejată libertatea religioasă.
Întrebările la care urmează să se răspundă includ: Diyanet, sau preşedinţia cultelor în cadrul Primului-Ministru, va continua să fie identificată ca un organism constituţional? Manifestările de religie sau convingeri în închinare, practică, predare şi respectare vor fi protejate? „Laiklik-ul”, care uneori este tradus greşit ca fiind „secularism”, se va menţine în Constituţie? Articolul 174 ( „Conservarea Legilor de Reformă”) din Constituţia 1982 va fi şters sau reinterpretat?
Evoluţii recente privind obiecţia de conştiinţă şi problemele în curs de desfăşurare, rezultate din legislaţie şi practică, sugerează că până când aceste aspecte nu sunt abordate, nu se va vedea vreo îmbunătăţire în protecţia constituţională a libertăţii de religie sau convingeri.