Problemele continuă pentru Catedrala „Sfântul Pavel” din Londra
Protestatarii anticapitalişti au forţat catedrala să-şi închidă uşile către public, pentru prima dată în 72 de ani.
Catedrala Sfântul Pavel se gândeşte să dea o dispoziţie pentru a îndepărta sutele de protestanţi anticapitalişti care ocupă curtea bisericii. Catedrala a purtat discuţii despre acţiunile legale cu City of London Corporation. În jur de 300 de protestanţi s-au adunat în afara catedralei în ultimele 10 zile, de când demonstraţia „Ocupaţi Wall Street” a devenit globală. Ei continuă să sfideze rugăminţile celor de la Sfântul Pavel de a pleca de bunăvoie, în ciuda prezenţei lor care forţează catedrala să-şi închidă uşile către public pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial.
Catedrala, situată în cartierul financiar al Londrei, se pare că pierde £16.000 în fiecare zi din veniturile din turism- câştig care este vital pentru întreţinerea clădirii. Din câte se spune, catedrala şi-a întors duminică din drum închinătorii. Un purtător de cuvânt al catedralei a declarat pentru BBC: “ Mulţi comercianţi independenţi sunt afectaţi şi acea întreagă parte a Londrei nu e uşor accesibilă. “ Aici nu mai e vorba numai despre Sfântul Pavel şi nu este ceva cu care să putem avea de-a face pe cont propriu.” Se aude că unii dintre protestanţi au jurat să rămână în afara catedralei până după Crăciun.