Documentare

Singurătatea – O viaţă pustie ? Partea a VIII-a

Dragi cititori, acesta este ultimul capitol al acestui documentar. Documentarul despre singurătate se sfârşeşte aici.

Mi-aş dori din tot sufletul să se sfârşească şi singurătatea ta, partea negativă a singurătăţii tale, bineînţeles. Pentru că am văzut până acum că există şi o parte pozitivă şi una negativă în singurătate.

Apoi există singurătate şi solitudine. Una ne poate duce la disperare, iar cealaltă la apropiere de Dumnezeul nostru iubit.

Aşadar, fiind la ultima noastră întâlnire pe tema singurătăţii, daţi-ne voie, dragii noştri prieteni, să aprindem lumânările pe masă, să punem tacâmurile cele mai bune şi să vă întâmpinăm în prag cu toată dragostea Domnului nostru Isus Cristos.

Noi, toţi credincioşii care alcătuim Biserica, suntem un imn de adorare la adresa Domnului nostru Isus Cristos, iubitul nostru Mire ceresc. Biblia spune că noi, credincioşii, suntem Biserica. Şi Biserica lui Cristos este alcătuită din pietre vii, din oameni, nicidecum din cărămizi sau din ciment.

Noi suntem Mireasa lui Cristos, iar El este Mirele nostru cu care ne cununăm în veşnicie. Istoria acestui pământ se va încheia cu o nuntă – nunta dintre Biserică şi Cristos, Mireasă şi Mire. Biserica suntem noi, oamenii, iar Mirele este Cristos.

Dragul nostru prieten şi prietenă, îţi mulţumim că ai acceptat invitaţia noastră şi suntem onoraţi să stai împreună cu noi la această masă virtuală. Le mulţumim, de asemenea, tuturor celor care au participat la această masă şi cu care ai făcut deja cunoştinţă pe parcursul capitolelor anterioare. Asta ca să nu fim… singuri…JJ

Dar ce înseamnă „laolaltă”, spre deosebire de „singur”?

Ovidiu Bulzan, pastor:

Cred că resimţim singurătatea foarte acut în răscrucile calendarului agricol sau religios, despre care avem informaţia cum că ar trebui să fim „laolaltă”.

Cuvântul „laolaltă” este foarte important atunci când ne uităm la filme despre Crăciun, atunci când ne uităm la sărbători ale recoltei, atunci când din toate părţile ni se spune că în anumite răscruci ale vieţii ar trebui să fim cu toţii împreună la o nuntă, la o înmormântare, la un astfel de moment.

Reporter:

Doamnă Adriana Cosman, cum de aţi rămas credincioasă Domnului şi celor de lângă dumneavoastră, în ciuda problemelor cumplite prin care aţi trecut?

Adriana Cosman:

Ceea ce m-a ajutat pe mine a fost faptul că am privit mereu la Cristos. Ca Fiu de Dumnezeu, El a renunţat la glorie, la slavă, la bucuria de a fi în prezenţa Tatălui şi, pentru că ne-a iubit, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a coborât la noi, a luat chip de om, S-a făcut asemenea nouă, S-a lăsat batjocorit, dispreţuit şi ispitit de noi.

Scopul vieţii Lui a fost să ne arate nouă, muritorilor de pe pământ, că putem trăi o viaţă frumoasă, într-o relaţie bună cu Tatăl, putem fi în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor. Viaţa lui Cristos a fost o viaţă trăită în umilinţă, în smerenie şi în slujire.

Chiar în ultima seară a dat o ultimă lecţie de umilinţă, când Şi-a pus ştergarul şi le-a spălat picioarele ucenicilor Săi. Şi dacă învăţătorul nostru a făcut lucrul acesta, cu atât mai mult trebuie să-l facem noi.

Ovidiu Bulzan, pastor:

Dumnezeu Îşi previne poporul atunci când îi aduce în faţă câteva lucruri legate de costul abandonării lui Dumnezeu, şi-i spune cam aşa:

Ce-ai să te faci, Israele, în sărbătorile tale

şi-n lunile tale cele noi*?

Ce-ai să te faci atunci când,

în astfel de răscruci

ale calendarului agricol sau religios,

vei constata cât de false-ţi sunt căile

şi cât de mult te-ai abătut de la ceea ce

te-a adus până în culmea gloriei tale?

Cred că în fiecare dintre noi funcţionează un soi de „mijlocitor de dorinţă”. Copiem din jurul nostru lucrurile pe care am vrea să le vedem trăite şi în viaţa noastră.

Reporter:

Pentru că la început vorbeam despre masa noastră de „La revedere”, dragii noştri cititori, acum vorbim despre un scaun pentru un invitat. De fapt, pentru INVITATUL vieţii noastre.

Prof. dr. Doina Cozman:

Există în psihoterapie o tehnică numită „tehnica scaunului gol”. Mulţi psihoterapeuţi le propun pacienţilor lor ca atunci când au de eliminat furii vis-a-vis de o persoană care le-a cauzat nemulţumire, să folosească această tehnică a scaunului gol pentru a putea fi mai eficienţi în eliminarea „zgurii” de pe sufletul lor, metaforic vorbind.

Efectul pozitiv al singurătăţii este calea către profunzimile noastre, calea către dialogul cu Dumnezeu, calea către invitarea lui Isus Cristos în propriul nostru apartament, pe propriul nostru scaun, apoi dialogul cu El.

Reporter:

Dragul meu cititor, eu L-am invitat deja pe Cristos pe scaunul gol din viaţa mea. Şi tu ai un scaun gol în inima ta. Ce faci cu acel scaun? Pentru cine îl păstrezi? De ce nu-L inviţi chiar acum pe Cristos în viaţa ta?

Domnule pastor Gili Indrie, cum ar putea fi investită singurătatea?

Gili Indrie, pastor:

Societatea de astăzi beneficiază de multe canale prin care putem invada singurătatea oamenilor. Vă dau un exemplu: puteţi folosi cel puţin 10% dintre minutele gratuite pe telefon pentru a căuta NU persoane de care aveţi dumneavoastră nevoie, ci persoane care sunt mai izolate, care au tendinţa să se însingureze, persoane care sunt la periferia cercurilor sau a grupurilor sociale.

Puteţi să-i căutaţi intenţionat, să-i întrebaţi de bine, să-i încurajaţi, să le spuneţi o vorbă bună.

Reporter:

Care ar putea fi beneficiile singurătăţii, în afară de apropierea de Dumnezeu?

Dr. Ileana Radu:

Probabil o stare de meditare, pe care omul modern o pierde, pentru că trepidaţia, graba, stresul şi presiunea sunt elementele vieţii noastre cotidiane. Şi ne găsim toate justificările ca să trăim aşa. Suntem ca-ntr-un fel de tăvălug, ca o tăvălugire zilnică.

Beneficiile ar fi că în primul rând te regăseşti pe tine însuţi, ca persoană care are multe daruri şi multe haruri, pe care le poate exersa spre binele altora.

Liviu Râmneanţu, tânăr necăsătorit:

Mulţi privesc singurătatea ca fiind ceva rău. Dar chiar dacă eşti singur fizic, atunci când eşti împreună cu Dumnezeu – chiar dacă nu-L vezi – nu mai poţi să zici că eşti singur. Însă singurătatea fără Dumnezeu este o problemă.

Dr. Ileana Radu:

Îmi aduc aminte, ca mamă a 4 copii, cum atunci când copiii erau mici, unul dintre evenimentele care m-a cercetat foarte mult pe această temă a singurătăţii, sau a singurătăţii care se dovedeşte printr-o anume linişte interioară, a fost un comentariu al uneia dintre fetele mele.

Într-o duminică veneam de la biserică în fugă, foarte grăbită, şi în mintea mea, de la biserică până acasă, deja aveam tot scenariul cu ceea ce urma să fac: cum să scot friptura din cuptor, cum să aşez masa, cum să aşez musafirii, cum să decurgă conversaţia.

La un moment dat, în timp ce băgam cheia în uşă şi băteam din tălpi şi din picioare pentru că voiam să se întâmple totul mai repede, fiica mea mijlocie s-a uitat la mine şi mi-a spus: „Nu-mi place deloc faţa ta, aşa cum stai la uşă”. Această stare o transmitem într-un mod foarte contagios celor din jurul nostru.

Avantajul meu este că am o familie extraordinară. Copiii mei şi soţul meu au reuşit să mă avertizeze şi să mă sensibilizeze în legătură cu atitudinile mele.

Liviu Râmneanţu, tânăr necăsătorit:

Când ai o relaţie personală cu Dumnezeu, ar trebui să te bucuri din plin că poţi fi singur cu Dumnezeu. Mai ales în lumea în care trăim, în sistemul în care trăim, care te solicită tot mai mult şi mai mult.

Viaţa agitată îţi lasă tot mai puţin timp pentru a te gândi la Dumnezeu. Parcă este cineva în spatele acestui sistem… În Biblie scrie foarte clar că toată lumea zace în cel rău. Mai ales că ne apropiem de sfârşit încet, încet.

Aşadar, din punctul meu de vedere este într-adevăr o binecuvântare să poţi fi singur şi să petreci acel timp de singurătate, sau mai bine zis solitudine, împreună cu Dumnezeu, să te bucuri de prezenţa Lui, gândindu-te la ceea ce va urma în viitor, în veşnicie.

Dr. Ileana Radu:

Eu trăiesc aşa de intens, iar această trepidaţie, această frenezie le-o imprim şi celorlalţi. Acesta nu este neapărat un lucru benefic.

Abia când vezi ce efect are presiunea şi stresul asupra celorlalţi – şi uneori ei nu sunt în stare să aibă aceeaşi toleranţă ca şi tine, ei nu sunt făcuţi să funcţioneze aşa – abia când vezi ce efect are asupra lor, abia atunci te cercetezi şi încerci să te controlezi.

Pentru mine este un exerciţiu cotidian să încerc să transmit pace, calm, control şi stăpânire de sine.

Asta însă nu înseamnă că nu-mi ies din fire. Îmi ies încă din fire şi sunt… cu sânge pe sub piele… Dar uneori chiar faptul că mi se spune că reuşesc să transmit aceste lucruri îmi arată că disciplina mea dă roade. Şi este un exerciţiu care rodeşte. Cred că în lumea în care trăim este nevoie să ne disciplinăm…

Reporter:

Care ar putea fi o definiţie plastică a singurătăţii?

Radiana Cordoş, consilier creştin:

Aş încerca să o exprim în aceste cuvinte:

O singurătate împlinită

este viaţa lui Dumnezeu în sufletul nostru.

O singurătate neîmplinită

este lipsa vieţii lui Dumnezeu,

este moarte, de fapt.

Reporter:

Doamnă Ortansa Radu, acum sunteţi văduvă, după o căsnicie fericită timp de 43 de ani. Credeţi că vorba din popor care spune că singurătatea ucide, este valabilă?

Ortansa Radu, văduvă:

Noi avem o nădejde. Pentru noi viaţa pe pământ este o călătorie şi o călătorie foarte scurtă. Ieri eram o fată şi astăzi sunt o femeie în vârstă de 78 de ani.

În fiecare clipă aştept să plec, pentru că viaţa veşnică este dincolo de mormânt. Nu se termină la mormânt totul, ci noi mergem la Domnul, care ne-a pregătit un loc conform promisiunii Sale.

El este drept şi credincios – ceea ce promite împlineşte. Eu cred lucrul acesta şi doresc ca toţi cei care sunt de vârsta mea şi mai în vârstă sau mai tineri decât mine, să-şi pună nădejdea în Creatorul lor. Pentru că n-am venit pe lume pentru că am vrut şi nu plecăm pentru că vrem. Toate le rânduieşte Dumnezeu.

Lidia Iliesi:

Doamne, Tu mă cercetezi şi mă cunoşti. Mă ştii de aproape. Sunt locuri unde nu pătrunde decât fiinţa dumnezeiască a Celui ce este Creatorul nostru. Am fost în câteva spaţii ascunse, de acest fel, şi m-am simţit groaznic, până când, în apogeul suferinţei, în singurătate, am auzit vocea Lui blândă, plină de tandreţe, ca o unduire de vânt în ziua toridă: „Nu te teme, eşti ascuns în Mine!”.

Doar aici – în singurătate – putem fi în cea mai strânsă legătură cu Dumnezeu. Este ca şi cum Cel Preaînalt ne-ar spune:

„Vreau să-ţi dau tot ceea ce e bun pentru tine: bunătate, iertare, apreciere, dragoste, milă, iubire de oameni, urechi care aud doar vocea Mea şi ochi în care să strălucească lumina Mea”.

Singurătatea este locul şi starea în care cu adevărat poţi să NU fii singur. Poţi fi numai tu cu Dumnezeu.

Reporter:

Ce a înţeles Tatiana Gongola din singurătate?

Tatiana Gongola, văduvă, mamă a doi copii:

Am înţeles că Dumnezeu este suveran şi este în controlul tuturor lucrurilor. Nimic nu se întâmplă fără ca El să ştie. Problema noastră este cum reacţionăm la testele care vin.

Fiecare dintre noi scriem prin viaţa noastră o istorie. Problema este ce istorie scriu eu prin viaţa mea. Este ea o binecuvântare pentru mine, pentru familie, pentru cei din jur? Sau este altceva…

Reporter:

Doamne, fă-ne binecuvântare! De cele mai multe ori, dragul meu prieten, singurătatea nu este o opţiune, ci este ca un dat al sorţii. Cei mai mulţi oameni se regăsesc în această postură în pofida dorinţei lor şi în ciuda eforturilor susţinute de a lega relaţii durabile în viaţă. În astfel de situaţii, sentimentele sunt contradictorii şi de multe ori dureroase.

Dacă nu suntem persoane echilibrate în interior, greu putem să intrăm în armonie cu ceilalţi. Şi îi folosim de multe ori pe cei din jurul nostru ca pe nişte cârje, ca să ne anesteziem suferinţa interioară. Când ceilalţi lipsesc, îi considerăm pe ei responsabili de durerea pe care o simţim, însă cauza este alta. Trebuie să realizezi oportunităţile pe care le ai chiar în starea în care te găseşti.

Un alt tip de singurătate este singurătatea omului aflat într-o boală terminală.

Am cunoscut o doamnă care avea cancer în fază terminală, dar a dorit să meargă la mare împreună cu soţul ei. A mers la mare, a mâncat pizza, s-a bucurat de soare, de apă şi de nisip şi apoi a murit după câteva luni, aşa cum era de aşteptat.

Dar a putut să găsească ceva pozitiv în singurătatea ei, chiar dacă se afla într-o stare terminală. A putut să identifice bucuria din singurătatea unei astfel de boli.

Ovidiu Bulzan, pastor:

Ne expunem singuri la o mulţime de pericole atunci când aşteptăm de la oameni, de la împrejurări, de la imagine, când aşteptăm de la foarte multe lucruri mai mult decât acele lucruri sunt chemate să dea, atunci când avem aşteptări nelegitime de la lucruri şi oameni care nu sunt făcuţi sau făcute să ne dea tot.

Ei bine, momentele de solitudine, momentele de singurătate sunt momente în care, o dată ce înţelegem cum anume ne-a făcut Dumnezeu, începem să fim liberi, să NU mai parazităm pe cineva, ci, în sfârşit, să NE dăruim cuiva.

Adriana Cosman:

Îmi amintesc că într-o dimineaţă, cam după vreo lună de la decesul fiului nostru, mă lovise un dor atât de mare de el încât am început să plâng, spunând: „Vai, dragul meu copil, oare ce face el acum? Cât îmi este de dor de el !”.

Soţul meu m-a mângâiat şi mi-a spus: „Ce să facă? Este pe marea de cristal, în faţa tronului lui Cristos! Îi cântă slavă şi glorie! Îi strigă împreună cu ceilalţi sfinţi: ‘Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!’ ”.

Nu vă pot spune ce încurajare a fost pentru mine. Parcă au început să-mi curgă lacrimi de bucurie. Să-l văd pe puiul meu îmbrăcat în glorie şi-n slavă, izbăvit din lumea aceasta urâtă şi murdară!

Şi-mi doresc ca, mai devreme sau mai târziu, când Tatăl va crede că mi-am încheiat mandatul, să fiu şi eu acolo, ştiind că el a plecat acolo şi-i fericit.

Reporter:

Să revenim la diferenţa dintre singurătate şi solitudine.

Gili Indrie, pastor:

Unii înţeleg greşit ideea de singurătate când o asociază cu deconectarea totală, dar cei mai mulţi înţeleg că atunci când eşti deconectat de alţii, în mod voit, de fapt este solitudine.

Oamenii caută solitudinea, dar o caută cu un scop. Pe de o parte este deconectarea de viaţa tumultoasă şi de relaţiile care sunt sufocante uneori, căutând odihna şi recreerea, dar pe de altă parte Îl caută pe Dumnezeu.

Solitudinea este acea conectare 100% cu prezenţa şi puterea lui Dumnezeu, în singurătate.

Reporter:

Şi Mântuitorul le spune ucenicilor Lui: „’Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.’ Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei n-aveau vreme nici să mănânce” (Marcu 6:31).

Vreau să te întreb, dragul meu prieten, dacă ai mâncat astăzi? Nu pe maşină sau pe drum, ci în linişte, acasă.

Scopul lui Dumnezeu nu este neapărat să ne simţim noi bine. El ne lasă să realizăm sentimentul de singurătate, să realizăm cât de disperaţi suntem fără El.

Fata nemăritată, soţul sau soţia abandonată, bărbatul ai cărui prieteni s-au căsătorit iar el nu şi-a găsit încă o soţie, copilul părăsit de părinţi, părinţii ai căror copii nu-şi mai amintesc de ei, toţi aceştia cunosc singurătatea. Există şi oameni care aleg să fie singuri, dar majoritatea NU au ales, ci a fost ceva forţat.

Apoi mai este presiunea celorlalţi. Chiar dacă ajungi la o anumită înţelegere cu tine însuţi şi faci linişte în tine însuţi pe tema singurătăţii, te-ai simţi mult mai bine dacă măcar cei din jur nu te-ar trata cu înţepături sau cu întrebări de genul: „Da’ tu nu te mai măriţi? Tu nu te mai însori?”.

Să facem acum o ultimă incursiune în lumea copilăriei.

Dr. Ileana Radu:

Eu lucrez cu copii şi sunt la rândul meu mamă. Sunt o mamă care am făcut foarte multe greşeli şi care am foarte multe lipsuri, dar ştiu că un copil are nevoie de o prezenţă reală, are nevoie de comunicare.

Ori dacă tu, ca şi părinte, eşti lângă el, dar, de fapt, mintea îţi este la pacienţi, la terapii, la tot ce avem noi de făcut important, semnificativ şi glorios, şi la toate celelalte pe care le ştim noi bine, dar în imediata noastră apropiere sunt copiii, este soţul, sunt relaţiile în care trebuie să investim, dar nu avem timp pentru acestea…, atunci…

Liviu Râmneanţu, tânăr necăsătorit:

Recomand călduros, ca soluţie adevărată împotriva unei singurătăţi rele, o relaţie personală cu Dumnezeu, căutarea lui Dumnezeu. Când eşti singur fizic poţi să te bucuri, prin puterea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt te poate ajuta foarte mult să te bucuri în acele momente şi să te gândeşti la lucrurile cereşti, la lucrurile veşnice, la lucrurile spirituale.

Reporter:

Cum se poate clasifica singurătatea?

Radiana Cordoş, consilier creştin:

Există singurătate dureroasă şi există singurătate împlinită.

Părerea mea este că oamenii care ajung să-şi lege situaţia vieţii lor şi singurătatea vieţii lor de Dumnezeu, ajung în viaţa aceasta la o împlinire lăuntrică, interioară, care îi ajută să spună un da singurătăţii lor, adică planului lui Dumnezeu pentru viaţa lor. În clipa aceea mulţumirea, bucuria şi pacea, pe care Dumnezeu le oferă din fiinţa Lui, le umple fiinţa şi ei nu mai sunt singuri. Ei nu mai sunt singuri!

Ovidiu Bulzan, pastor:

Dacă ar fi să tratăm singurătatea între profilaxie şi terapie, atunci aş spune că eu cred că este rău să fii însingurat sau alienat sau părăsit, dar în acelaşi timp cred că în fiecare dintre noi există un loc pe care Dumnezeu l-a lăsat ca loc de întâlnire cu El.

Atunci când vorbim despre un om solitar, vorbim despre un om care este foarte aproape de a stabili un moment de întâlnire cu Dumnezeu.

Aşa că, atunci când vorbim despre a fi singur, eu nu găsesc că este rău ca omul să fie singur din când în când. Nu însingurat, nu părăsit, nu alienat, ci solitar din când în când, pentru a-şi putea restabili relaţia pe verticală.

Reporter:

Dragul nostru cititor, când Mântuitorul Isus Cristos era în faţa morţii, când trebuia să-Şi dea viaţa ca jertfă pentru mine şi pentru tine, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, El ştia că va fi singur. Dar era absolut sigur de relaţia Lui pe verticală.

Eli Henteş, părăsită de soţ, fostă actriţă:

Scopul primordial al lui Dumnezeu este acela de a ne lipi total inima de El, de a ne maturiza spiritual, de a-L cunoaşte mai bine pe El, de a face voia Lui. Am decis să fac voia Lui. Am decis să mă implic. Am decis să mă implic în vieţile altora.

Reporter:

Implică-te şi tu, dragul nostru prieten. Eu mă bucur că am ajuns până în acest punct. Până aici Dumnezeu ne-a ajutat.

M-aş bucura din suflet să ştiu că am putut să aducem, cu acest documentar, o lacrimă de speranţă în sufletul tău, o picătură, ca să nu-i spunem lacrimă.

Sper că am putut să aducem puţină bucurie, puţină nădejde şi încurajare. Ne-am bucura din tot sufletul dacă ai luat decizii majore citind această carte, chiar dacă eşti singur.

În primul rând să decizi să faci din singurătatea ta un prilej de apropiere de Dumnezeu, apoi să decizi să te implici în vieţile celorlalţi.

Îţi mulţumim din suflet că ai participat la această „masă de dragoste” deosebită, cum ne-ar plăcea să numim acest documentar despre singurătate. Dorim binecuvântarea lui Dumnezeu peste tine, peste familia ta, peste viaţa ta, peste inima, peste mintea şi, bineînţeles, peste singurătatea ta.
Realizator: Ioan Ciobotă

Fie ca Dumnezeu să-ţi umple viaţa!
Dumnezeu să te binecuvânteze!
~ Sfârşit ~

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button