Articole

Un strigăt mut din spatele gratiilor(I) de Alina Ilioi

Am intrat pe o uşă. E rece. Ziduri gri mă înconjoară. Peste tot pe unde mă mut, mă urmăreşte un gardian. Pasii se aud sinistru pe cimentul rece. Uşi grele de fier se deschid în faţa mea şi apoi se închid trântindu-se. Mă aşez pe un scaun şi apare primul deţinut. Încearcă să păstreze atitudinea de om indiferent, dar imediat ce începem să povestim, masca îi cade de pe faţă. În spatele ei se află un om care tânjeşte după iubire, după încredere şi după iertare. El are o poveste. După el, mai urmează şi alţii. Cel mai mult m-a impresionat un băiat firav, Florin, de 17 ani. Când îl priveşti prima oară ai impresia că s-a pierdut prin penitenciarul Aiud şi că nu acolo e locul lui. Are ochi sinceri, o privire care cu greu mai vrea să întâlnească şi privirea altor ochi. Îşi frânge mâinile şi stă cu umerii lăsaţi. Are o voce tremurândă, dar liniştită şi blândă. Recunoaşte că are emoţii. Zâmbeşte trist. Povesteşte cum la vârsta de 13 ani a fost arestat pentru o faptă. Mi se pare ciudat că ocoleşte să spună care e fapta. Îl întreb direct. Se uită lung la mine şi spune brusc: ”omor”. Am rămas cu gura căscată. Pentru un moment, uit că mă aflu în faţa camerelor de luat vederi. Scutur din cap şi repet bâlbâind: ”oo-ooo-omor?”. Dar povestea nu se termină aici. Îl întreb de la cine primeşte sprijin moral şi financiar. Cine îl vizitează. Răspunsul lui vine ezitant şi cu o părere de rău: ”Nimeni. Familia mea nu vrea să mai audă de mine.” ”Nu am primit nici un telefon sau o scrisoare de când sunt în închisoare. Nu am pe nimeni. Până acum eram al nimănui dar acum am puţin noroc pentru că în celulă cu mine e închis de o lună un văr cu mine. E pocăit. Şi-a adus şi Biblia cu el. Mă mai ajută el uneori, dar el va ieşi curând de aici. Şi apoi, iar nu voi avea pe nimeni.”

”Florin, de Dumnezeu ce crezi? Ai auzit de El?” i-am pus această întrebare tânărului din faţa mea. Inima mă durea şi ochii îmi erau în lacrimi. ”Când eram mic am citit Biblia o dată. Cred în El dar…nu ştiu nimic. Nu ştiu ce să zic. Probabil nu vrea să audă de mine…” mi-a răspuns lăsându-şi privirea în jos. În ochi îi jucau lacrimile. ”Dacă aş putea da timpul înapoi, mi-aş vedea de şcoală şi nu aş mai repeta aceleaşi greşeli.” Ultima mea întrebare pentru acest copil maturizat înainte de vreme a fost despre mama lui. ”Mama? Dacă aş putea să-i spun câteva cuvinte, în primul rând mi-aş cere iertare. Apoi, aş dori să mă reprimească înapoi. Mi-e dor de ea” Acestea au fost ultimele lui cuvinte. Tânărul deţinut cu părul scurt şi faţa tristă s-a ridicat şi, însoţit de gardian, s-a întors înapoi în celula lui sinistră unde nimeni nu-şi aminteşte de el şi se consideră părăsit. Eu am stat o zi şi am plecat cu sufletul greu, el…a rămas acolo.

—————————————————————————————————————–

Toţi cei care doresc să-l contacteze pe Florin, să-i scrie o scrisoare sau să-i trimită un cadou cu ocazia Sărbătorilor, să mă contacteze pentru că aceste fapte sunt mai mult decât binevenite:)

De… Alina Ilioi

Tags
Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

3 Comments

  1. doresc sa pot scrie acestui baiat.si pe viitor sa pot sa-l ajut cu ce voi putea!te rog sa-mi trimiti adresa si numele complet,multumesc

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close