Credință sub asediu: Prețul suprem al urmării lui Hristos în junglele din Laos
Case distruse, creștini arestați și forțați să se lepede de Isus

În timp ce mulți dintre noi ne bucurăm de libertatea de a ne exprima credința, în inima Asiei de Sud-Est, a fi creștin poate însemna pierderea a tot ce ai. Un raport recent venit de la partenerii noștri de la Open Doors scoate la lumină o realitate brutală: trei familii din Laos au fost lăsate sub cerul liber, după ce propriii vecini le-au dărâmat casele bucată cu bucată, dintr-o singură rațiune – refuzul de a se lepăda de Isus.
Nu este doar o știre despre persecuție, ci o mărturie cutremurătoare despre demnitate și reziliență în fața urii. De la pastorul bătut și legat de un stâlp, până la copiii care astăzi dorm în corturi improvizate în pădure, povestea celor 18 credincioși din sudul Laosului ne provoacă să reflectăm: cât de mult prețuim, cu adevărat, Evanghelia?
Vă invităm să citiți mai jos cronica acestor evenimente și să vă uniți în rugăciune pentru frații noștri care, deși izgoniți de oameni, rămân neclintiți în brațele Domnului.
Sătenii au distrus casele creștinilor, i-au târât în casa de adunări a satului și au strigat: „Trebuie să vă lepădați de credința voastră! Nu vom permite niciunui creștin să trăiască aici!”.
Aceste evenimente au avut loc pe 12 octombrie. În prezent, cei 18 creștini trăiesc în corturi, în pădure, în condiții extrem de precare. Deoarece nu au voie să taie copaci, aceștia sunt lipsiți de protecția pe care o oferă casele tradiționale pe piloni.
„…până când îi vom alunga pe toți creștinii din sat”
La începutul lunii octombrie, creștinii dintr-un sat din sudul Laosului au fost convocați de bătrânul satului. Acesta le-a dat un ultimatum: fie renunță la credința creștină, fie părăsesc satul.
Răspunsul creștinilor a fost ferm: „Nu ne vom lepăda de credința noastră; Domnul ne-a vindecat. De ce L-am uita vreodată?”.
Duminica următoare, o mulțime de săteni, înarmați cu ciocane și cuțite, a atacat cele trei familii. Prima țintă a fost casa pastorului Bounchan*, liderul spiritual al comunității, unde creștinii se adunau regulat pentru slujbe. Atacatorii au distrus casele complet și au împrăștiat puținele bunuri ale oamenilor pe jos.
Încremeniți de durere și de teamă, creștinii nu au îndrăznit să intervină. Ulterior, cele trei familii au fost duse cu forța în centrul satului, la casa de adunări, fiindu-le interzis să se îndepărteze la mai mult de 50 de metri.
Pastorul Bounchan, în vârstă de 49 de ani, a fost legat de un stâlp cu mâinile la spate. A fost lăsat așa toată noaptea, într-o încercare brutală de a-l forța să se lepede de credință. Șeful satului le-a ordonat: „Trebuie să rămâneți aici până când îi vom expulza pe toți creștinii din sat”.
Ajutor vital confiscat:
Rămase fără provizii, familiile aveau nevoie urgentă de hrană. Deși o primă livrare de ajutoare de la partenerii Open Doors a fost permisă, a doua a fost confiscată de săteni. Doar prin planificare minuțioasă și cu mari riscuri s-a reușit ulterior trimiterea de alimente către cei 18 creștini.
La sfârșitul lunii noiembrie, familiile au fost definitiv alungate din sat. „Li s-a permis să stea în pădure, unde nu există drumuri asfaltate, ceea ce le face viața și mai grea”. Mai mult, autoritățile le-au interzis să taie copaci sub amenințarea unor amenzi uriașe, forțându-i să locuiască în corturi.
Cereri de rugăciune
Alungați din căminele lor și dependenți de ajutorul altora, acești creștini duc o luptă zilnică împotriva deznădejdii. Vă rugăm să vă uniți în rugăciune pentru:
- Cele trei familii: Ca Iisus să le poarte de grijă și să le dea putere în credință.
- Pastorul Bounchan: Pentru vindecare și curajul de a mângâia în continuare comunitatea.
- Echipele de ajutorare: Pentru înțelepciune și protecție în misiunile lor.
- Persecutori: Ca inimile lor să fie atinse și transformate de dragostea lui Dumnezeu.
*Numele a fost schimbat pentru protecție.
Tradus de la sursa: Opendoors.de



