Creștinii din Nigeria: prigoniți, dar nu biruiți

În Nigeria, pământul este udat nu doar de ploi, ci și de lacrimile celor care își plâng familiile pierdute. Sat după sat, biserică după biserică, credincioșii Domnului sunt atacați de păstori islamiști înarmați. Casele ard, crucile sunt dărâmate, iar cântările de slavă se sting sub rafale de arme.

Nigeria – cel mai periculos loc pentru creștini

Un raport recent al organizației Intersociety arată dimensiunea tragediei: în primele șapte luni ale lui 2025, peste 7.000 de creștini au fost uciși și alți aproape 8.000 răpiți, doar pentru credința lor. Media este cutremurătoare: 30 de creștini uciși în fiecare zi. Statisticile confirmă că Nigeria este astăzi cel mai periculos loc din lume pentru a fi creștin.

„Este un masacru brutal asupra unor oameni neînarmați,” a spus Emeka Umeagbalasi, coordonatorul cercetării. „Comunități întregi dispar, pur și simplu, din cauza nepăsării autorităților.”

Ruth Abah, o tânără mamă cu doi copii, a rămas fără biserică. St. Paul’s, locul unde cânta în cor, a fost incendiat în luna august. „Nu mai am unde să merg. Am rămas doar cu amintirile și cu rugăciunea din șoaptă,” spune ea. Și totuși, lacrimile ei nu sunt uitate, pentru că Scriptura ne amintește: „Domnul este aproape de cei cu inima frântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit” (Psalmul 34:18).

Rădăcina violenței

Nigeria, cea mai populată țară din Africa, se confruntă de mai bine de un deceniu cu violențe islamiste. Totul a început cu Boko Haram, gruparea extremistă care încă din 2009 a încercat să impună un califat sub legea sharia. Răpirea a 276 de fete din Chibok, în 2014, a șocat întreaga lume și a dat naștere campaniei #BringBackOurGirls.

Deși armata a slăbit gruparea, violența a continuat prin facțiuni și miliții locale. În regiunile de mijloc ale țării, unde creștinii fermieri și păstorii musulmani fulani se intersectează, conflictul pentru terenuri a devenit un teren fertil pentru atacuri cu tentă religioasă.

„Atacurile sunt strategice,” a explicat analistul de securitate Peter Akachukwu. „Se seamănă frică, se alungă oamenii din sate și se ocupă pământurile lor. Este o destabilizare planificată.”

Biserici goale, credincioși ascunși

Duminicile, băncile bisericilor rămân goale. Familiile preferă să se roage acasă, cu ușile încuiate, decât să riște să fie următoarele victime. Pastorul Emmanuel Ochefu, care conduce o mică biserică penticostală lângă Makurdi, povestește că numărul participanților a scăzut la jumătate.

„Oamenii mă sună să mă întrebe dacă e sigur să vină, dacă drumul e liber. Mulți aleg să rămână acasă. Eu predic curaj și speranță, dar frica e mai puternică decât cuvintele mele,” a spus el. Pentru a menține comunitatea vie, pastorul a redus durata slujbelor, le-a mutat mai devreme și trimite mesaje cu versete și predici înregistrate pe telefon. „Dar biserica nu e doar cuvinte. Biserica înseamnă să fim împreună. Și nu poți îmbrățișa pe cineva printr-un ecran.”

Frica a pătruns în inima multora. Pastorii predică în fața băncilor goale, iar credincioșii se roagă ascunși, cu ușile încuiate. Dar chiar și în tăcere, credința arde ca o flacără vie. Căci Domnul Isus a spus: „Eu voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui” (Matei 16:18).

Atac asupra credinței

Asaltul asupra bisericii St. Paul’s nu a fost doar o distrugere de clădiri, ci o lovitură adusă credinței însăși. Asociația Preoților Catolici din Nigeria a condamnat atacul ca fiind „barbar și blasfemiator”, cerând guvernului să reconstruiască parohia și să trimită forțe de securitate în sate.

Între timp, credincioșii își ascund crucile, evită să se roage în public și dau jos simbolurile creștine de pe case și mașini. „Dacă nu aș fi creștină, poate mi-ar fi mai ușor,” mărturisește Ruth Abah. „Dar nu pot renunța. Mama mi-a dat această credință și copiii mei dorm sub semnul crucii. Credința este totul pentru noi. Dar acum este și cea mai grea povară.”

Frații și surorile noastre din Nigeria nu cer decât un lucru: rugăciune. Rugăciune pentru protecție, pentru pace, pentru curajul de a rămâne tari. Noi, cei care trăim în libertate, avem datoria sfântă să ne ridicăm glasul înaintea Tronului lui Dumnezeu pentru ei. Apostolul Pavel ne îndeamnă: „Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați împreună cu ei” (Evrei 13:3).

Chiar dacă pământul Nigeriei geme sub arme, chiar dacă bisericile sunt arse, nimeni nu poate stinge lumina lui Hristos. Creștinii de acolo trăiesc cu speranța că, într-o zi, lacrimile vor fi șterse și durerea va fi prefăcută în bucurie. „Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor” (Matei 5:10).

✝️ Chemare pentru noi: Haideți să nu-i uităm. Să ne rugăm, să postim, să-i sprijinim prin orice mijloc posibil. Ei sunt trup din trupul Bisericii lui Hristos. Și dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună (1 Corinteni 12:26).