Cazuri UmanitareStiri

Noutăți despre mersul lucrărilor la casa familiei Bobu!

Au fost multe zile de lucru și încă o să mai fie nevoie de încă mult timp până la finalizarea completă ”la cheie” a casei familiei Bobu. În acest timp s-au făcut o mulțime de drumuri de la Răpsig, la Primărie la Bocsig, apoi la Primărie la Șicula, apoi la Asistență Socială la Arad și la Spitalul Orășenesc Ineu, chiar la Spitalul Județean Arad – primire urgențe… 

Pentru că locuiesc toți în condițiile insalubre din unica cameră ” a casei” de la Răpsig, copilul cu handicap s-a îmbolnăvit de dublă pneumonie. A fost internat la Spitalul Orășenesc Ineu, dar a fost externat săptămâna acesta și totul s-a terminat cu bine. O fetiță s-a rănit la o ureche și a trebuit să fie dusă la urgențe la Arad. Duminică a fost la control cu mama ei, cu trenul la Spitalul Județean Arad și totul este bine… încercări, probleme, pentru că așa este viața, iar în acest ciclu al vieții sunt implicate 11 suflete, fiecare cu dorințele, problemele, nevoile personale. 

La casă s-a lucrat eroic și încă se lucrează. Dumnezeu să răsplătească celor ce susțin financiar acestă lucrare dar și fraților și surorilor care s-au implicat fizic în aceste lucrări de renovare și modernizare. Dumnezeu să răsplătească echipei de la Sebiș coordonată de fratele prezbiter Marius Guia, care împreună cu mai mulți frați din Sebiș și-au abandonat la propriu propriile activități și s-au dedicat acestei lucrări. Dumnezeu să răsplătească fratelui Pompei Varvari de la Sântana care a schimbat toată rețeaua electrică. Fratele Ștefan Bucilă de la Agrijul Mare care este acolo cu o echipă de maistori. Domnul să îi dea sănătate fratelui Uțu de la Gurba care a făcut toate drumurile și s-a ocupat de întreg procesul administrativ de finalizare a documentației: de la buletin, la branșarea la rețeaua de electricitate și apă-canal, cu dosarul de handicap și atâta alergătură în facerea binelui. Frații de la Gurba: Neluțu Dig, Mihai, Florin, împreună cu surorile de la Gurba, respectiv sora Ica, s-au implicat exemplar în tot ce este necesar acolo, de la lucru la curățenie și alte treburi necesare în gospodărie. Lemne a adus un frate, crăpate gata – Dumnezeu să îi răsplătească! 

Fratele prezbiter Mihai (Mișu) Grijuc este trup și suflet pentru acestă familie, fiind motorul care gestionează toate aspectele acestui caz. Dumnezeu să îi răsplătească toată osteneala, timpul pierdut cu telefoanele, alergarea, munca și tot ce face pentru acestă familie, dar și pentru coordonarea cazului! 

Momentan așteptăm avizul de la Compania de Apă de la Arad pentru a face branșamentul la apă. S-a săpat pristerul și căminul pentru branșament. Camerele sunt tencuite, s-au montat uși și geamuri termopane, rețeaua electrică modernizată, bucătăria aproape finalizată și s-au făcut lucrări de reparații la acoperiș. Săptămâna aceasta așteptăm să se pună parchetul, să se termine bucătăria. Se lucrează la baie, având tot necesarul pentru utilarea ei: mașină de spălat, boiler, closet, etc. 

Pentru că este vară… pentru că familia Bobu trăiește în condiții greu de imaginat pe un asemenea timp călduros… dorim să îi mutăm sâmbăta acesta la noua locuință, pentru că au asigurate condițiile decente minime de trai, care nu se compară cu cele de la Răpsig. Nu dorim să se mai îmbolnăvească careva din acestă cauză! Mobilier avem… fântână cu apă proaspătă și rece este… cineva a zis că le dă o capră de lapte – Slăvit să fie Dumnezeu pentru că sunt condiții de creștere a animalelor! 

Mărit să fie Dumnezeu pentru toate! Vă mulțumim pentru implicare, donații și pentru sprijinul spiritual și financiar! Dumnezeu să vă răsplătească așa cum numai El poate!

Ref. Prof. Preș. Bulzan Marian – Gigel
www.timoteiineu.ro

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

5 Comments

  1. Ajutați-mă să pot lua legătura cu cineva care coordonează aceste lucrări pentru familia în nevoie! Vrem să ajutăm cu ce Dumnezeu ne-a pus pe inimă și nu știm cum să procedăm! Numărul meu de telefon este 0723435532

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button