Școlile creștine nu sunt de departe mai bune decât cele seculare susțin noile rapoarte

In Externe, Stiri, Studii/Cercetari

schoolȘcolile religioase sunt puțin mai bune decât cele seculare la obținerea rezultatelor de top pentru copii, susțin noile cercetări.

Elevii par să se descurce mai bine la școlile creștine din Marea Britanie decât la școlile de stat seculare, susține un nou raport al Education Policy Institutute.

Cu toate acestea, ele educă o proporție mai mică de elevi care provin din medii defavorizate și cu nevoi educaționale speciale.

Atunci când este introdus grupul de control, diferența între realizările elevilor dintre școlile creștine și cele seculare este în mare parte eliminată, susține raportul. Este încă acolo dar „este atât de mică încât e nesemnificativă educațional”.

Raportul face referire la Cartea Verde a Guvernului, școli care lucrează pentru toată lumea, care propune să înlăture interdicția de noi școli gramaticale, precum și restricția privind noile școli religioase care în prezent au bazată admiterea pe credință cu 50%.

Raportul spune că: „ Propunerile Cărții Verzi de a încuraja deschiderea mai multor școli religioase sunt bazate pe premisa că majoritatea dintre acestea au performanțe ridicate, evaluări Ofsted înalte și un sprijin sporit de mobilitate socială.”

Datele brute întradevăr arată că elevii, inclusiv elevii dezavantajați, au tendința de a se descurca mai bine în școlile religioase, atât în ceea ce privește nivelul de ansamblu cât și progresele pe care le fac, atât în școlile primare cât și generale.

Elevii din Biserica Angliei, catoliciii și ale școli religioase  au rezultate mai bune la teste și note mai mare la GCSE.

„ Cu toate acestea, acest lucru nu i-a în considerare caracteristicile elevilor din școlile creștine, inclusiv nivelul de sărăcie, entie sau nevoile educaționale speciale”, spune raportul. „Toți acești factori trebuie să fie luați în considerare pentru a face o evaluare corectă a impactului și a eficienței școlilor creștine. Trebuie să înțelegem dacă performațele ridicate din multele școli creștine se datorează eficienței școlare sau este o caracteristică a elevilor.”

Potrivit raportului, școlile gimnaziale sunt cele mai selective social, precum și școlile gimnaziale creștine, cu șansele unui elev de a fi ales pentru mese gratuite la școală fiind în jur de două treimi din cei pentru toți copiii din zona locală.

„ În primele 100 de școli gimnaziale social selective, 30 dintre acestea sunt creștine și 17 sunt non- academice școli creștine selective social, care ridică probleme reale cu privire la aranjamentele lor de admitere”, spune raportul.

Atunci când grupul de control pentru deprivare, etnie și nivelul de realizare au fost luate în considerare în statistici, cercetătorii au descoperit că diferența dintre școlile creștine și cele seculare în ceea ce privește performanța a fost „ relativ mică”.

David Legile, președintele institutului spune în prefată: „ Este cunoscut faptul că unele școli creștine admit un număr mai mic de copii din medii defavorizate decît sunt în zona lor locală. Aceasta înseamnă că în cazul în care școlile creștine asigură obținerea de rezultate mai bune decât alte școli, este doar pentru că ei sunt mai selectivi din punct de vedere social?”

Rabinul Dr. Jonathan Romain, președintele Coaliției Acord, care militează pentru ca școlile de stat să fie deschise tuturor, a declarat: „ Deschiderea de noi școli creștine care selectează elevii din punct de vedere religios, va submina coeziunea comunității și dăunează șanselor copiilor care provin din medii defavorizate. Cerem Guvernului să-și reconsidere planul său de a scăpa de actuala regulă care împiedică școlile creștine libere să selecteze, nu mai mult de jumatate din elevii lor pe motive religioase, și în schimb să se îndrepte spre un model nediscriminatoriu, în care școlile finanțate de stat să nu mai discrimineze copii și familiile pe baza credinței.”

Tradus de Alexandra Grunzac, pentru Total Schimbat.ro

You may also read!

Femeia şi chemarea sfântă – 4 lucruri necesare pentru “zidirea casei”

Femeie, soţie şi chiar mamă. Mulţi ar spune “Nu degeaba eşti ajutorul potrivit. Tu ştii, te descurci, ba chiar

Read More...

Servicii sau slujire

 Natura umană în centru său  este în esență egoistă, auto-centrată și aceasta este rezultatul căderii din harul care a

Read More...

Existenţa prin ştiinţă sau credinţă

Ar fi folositor să ne întrebăm: „De unde provine această credinţă în Dumnezeu, în minţile milioanelor de oameni de-alungul

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Mobile Sliding Menu

© 2010 - 2017 Total Schimbat.ro |Termeni si Conditii

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro