SanatateStiri

Salveazӑ viața lui Sabin Firizoiu!

Sabin Firizoiu îl iubeşte pe Dumnezeu şi de 1 an de zile studiază Biblia. Familia lui trece prin mari încercări (soţia Roxana suferă de Lupus). Pe data de 24 februarie Sabin va împlini 45 de ani. În urma cu 3 săptămâni a suferit un preinfarct, iar în urma investigaţiilor s-a descoperit că suferă de  ,,dilataţie anevrismală a aortei toracale ascendente”, ceea ce va necesita schimbarea aortei afectate. În cuvinte mai simple, aorta este atât de dilatată încât în orice moment poate să se fisureze ceea ce va fi fatal pentru Sabin.
Din acest motiv este nevoie de operaţie urgentă la Timişoara. Din păcate costurile operaţiei, în momentul de faţă, depăşesc cu mult posibilităţile financiare ale acestei familii, singurul lor venit în momentul de faţă fiind un ajutor de şomaj. Operaţia va costa 2 500 de euro sau 10 000 lei. După spusele medicilor, fiecare zi care trece îi poate fi fatală.
Avem însă încredere în Dumnezeu că va mişca inimile fraţilor noştri din ţară şi din străinătate, şi împreună fiecare din puţinul lui vom reuşi să strângem suma necesară pentru operaţie. Este o încercare grea pentru această familie, dar ştim că toate lucrurile merg spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu şi pentru Gloria Lui.
Cei care doriţi informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de email: [email protected] sau telefon: 0766 365 833 sau 0749 402 098
Cei care doriţi să donaţi pentru Sabin, puteţi face lucrul acesta prin modalităţile de mai jos:
1. Online direct cu cardul, aici: http://slujirecrestina.ro/doneaza/
2. Prin PayPal aici: http://slujirecrestina.ro/doneaza/
3. În conturile bancare, deschise la Raiffeisen Bank, pe numele Asociaţiei Creştine Misiunea Speranţa pentru România:
-ÎN LEI: RO 39 RZBR 000 006 001 204 2338 deschis la Raiffeisen Bank
-ÎN EURO:  RO 24 RZBR 000 006 001 218 9757, la Raiffeisen Bank, CODE  SWIFT: RZBRROBU
Echipa Slujire Creştină,
www.slujirecrestina.ro

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button