Departamentul Statal nu a uitat de pastorul iranian Nadarkhani
Departamentul Statal SUA încearcă să ajute la eliberarea pastorului iranian Yousef Nadarkhani care face faţă unei posibile execuţii pentru credinţa sa creştină, şi unei decizii asupra sorţii acestuia, care este aşteptată la jumătatea lunii decembrie, afirmă susţinătorii pastorului, conform Baptist Press.
Cazul lui Yousef Nadarkhani a captat atenţia la nivel global. Iniţial, a fost condamnat la moarte pentru apostazie, în ciuda faptului că oficialiăţile iraniene au adus în ultimele săptămâni acuzaţii irelevante- aparent în încercarea de a reduce presiunea internaţională. Suţinătorii acestuia spun că acuzaţiile sunt false.
„Situaţia lui Nadarkhani s-a estompat de la veştile din septembrie, dar Departamentul Statal nu a uitat”, a spus Jordan Sekulov, director executiv al Centrului American de Lege şi Justiţie( ACLJ). O echipă de avocaţi ai ACLJ s-au întâlnit cu membrii Departamentului Statal în 9 noiembrie, o întâlnire care a fost iniţiată de oficialităţile guvernamentale.
„Departamentul Statal…a rămas foarte mult captivat de această situaţie, nu a uitat de pastorul Youcef şi nu va uita de acesta”, a precizat Sekulov pentru CBN News. Aproape 200.000 de oameni au semnat petiţia ACLJ care îl susţine pe Nadarkhani.
În plus, Suzan Johnson Cook, ambasadorul Departamentului Statal pentru libertatea internaţională religioasă, l-a menţionat pe Nadarkhani în timpul unui discurs ţinut la Institulul SUA pentru Pace.
„Vreau să răsune preşedintelui Obama şi secretarului Clinton- şi să repet şi pentru mine însămi-condamnarea convingerii sale şi apelul nostru autorităţilor iraniene pentru eliberarea pastorului Nadarkhani imadiată”, a spus Cook. „Vă îndemn pe toţi să faceţi acelaşi lucru.”
Între timp, Solidaritatea Creştină Globală, care urmăreşte cazuri care implică libertatea religioasă, spune că liderul suprem iranian Ayatollah Khamenei se aşteaptă să se problematizeze decizia sa cu privire la pastor la jumătatea lunii decembrie.
Nadarkhani, în vârstă de 30 ani, a fost arestat în 2009 şi acuzat de apostazie, o ofensă demnă de spânzurare. O curte de avocatură a aflat că, în timp ce el nu a fost niciodată musulman, a fost vinovat de apostazie pentru că provine dintr-o familie de islamici. Curtea Supremă iraniană a admis condamnarea la moarte.
În septembrie, i s-au oferit 4 şanse ca acesta să îşi dezică credinţa, dar a refuzat acest lucru de fiecare dată.
„A regreta înseamnă a te întoarce. La ce ar trebui să mă întorc? La blasfemia pe care am avut-o înainte de credinţa mea în Cristos?”, a întrebat Youcef în timpul acelui schimb, potrivit ACLJ.
„La religia descendenţilor tăi, islamul”, a răspuns judecătorul. „Nu pot”, a precizat Nadarkhani.