Alianţa Familiilor din România a participat ȋn data de 9 ṣi 10 Septembrie la ongFEST-ul organizat ȋn parcul IOR (intrare Al. I. Cuza) din Bucureṣti.
“Deṣi timpul disponibil pentru pregӑtire a fost scurt, aceastӑ primӑ participare a AFR cu stand propriu la ongFEST 2011 ȋn zilele de vineri ṣi sâmbӑtӑ (9-10 septembrie) a fost un succes. Varietatea materialelor expuse a atras atenţia vizitatorilor târgului. Au fost prezentate pliante, cӑrţi ṣi CD-uri, iar pe un laptop au rulat filme documentare. Vizitatorii standului au primit pliante, au consultat ṣi achiziţionat dintre cӑrţile expuse ṣi au solicitat cӑrţi de vizitӑ ale AFR.
ongFEST a fost un prilej de interacţiune cu alte asociaţii care ȋmpӑrtӑṣesc valori similare. Pe lângӑ prietenii de la Pro Vita, OrthoGraffiti ṣi Asociaţia Familiilor Catolice, reprezentanţii AFR au discutat cu asociaţiile ALIAT (consiliere pentru dependenţii de alcool ṣi droguri), Consiliul Mediatorilor (proceduri de mediere pentru familiile aflate ȋn pragul destrӑmӑrii), Harmony (armonizarea vieţii de familie cu viaţa profesionalӑ), etc.
O discuţie interesantӑ ṣi utilӑ a fost cea cu douӑ reprezentante Accept care ne-au oferit sugestii privind ȋmbunӑtӑţirea prezentӑrii standului AFR.
Le mulţumim ṣi pe aceastӑ cale organizatorilor evenimentului – Fundaţia pentru Dezvoltarea Societӑţii Civile (FDSC) – pentru efortul depus ṣi pentru facilitӑţile puse la dispoziţie.”
Alianţa Familiilor din România