Editoriale

Cireşul înflorit

O viaţă întreagă m-am lăsat păcălit…

Unde credeam eu că e zâmbet, era de fapt rânjet de prădător; unde credeam eu că e sinceritate, erau măşti zâmbitoare, ascunzând măşti purtând rânjet de prădător.

O viaţă întreagă am crezut că e iarnă afară… pentru că ningea mereu. Abia târziu, în mijlocul iernii, am văzut că ningea cu petale de flori de cireş. Cireşii înfloriţi, de vânt scuturaţi, îşi ningeau florile şi acopereau pământul cu un strat de zăpadă înmiresmată. De tulpina fiecărui cireş se rezema câte o secure.

Norii treceau pe deasupra vieţii mele nebăgaţi în seamă. De sus, ei vedeau totul altfel decât mine: copacii aveau aceeaşi înălţime ca firele de iarbă iar petalele florilor de cireş arătau ca roiuri de fluturi dansându-şi prima zi de viaţă.

În momentul în care am vrut să-mi privesc ceasul, să văd dacă e devreme sau e târziu, am observat că mâna mea era deja o creangă înflorită de cireş şi imediat, fiecare floare pe care vântul o smulgea mă durea îngrozitor.

Am vrut să fug, însă deja eram înrădăcinat adânc în propria-mi viaţă. De tulpina mea se rezema o secure.

Eu, cireşul fără rod, ştiam că merit ce urmează… şi mă durea…

Mai lasă-l, Tată, încă un an… -am auzit Vântul şoptind.

În momentul următor mi-am lăsat crengile în jos şi m-am abandonat în Vânt. Vântul m-a smuls din rădăcini, m-a ridicat şi m-a plantat pe malul unei ape…

O viaţă întreagă până atunci m-am lăsat păcălit. Azi recunosc un zâmbet dintre o mie de rânjete iar măştile zâmbitoare Îl recunosc pe El în mine.

De atunci, eu stau pe malul apei şi printre crengile-mi înflorite adie Vântul, şoptind oricui se opreşte să se odihnească sub ele.

Străine, dacă Îl auzi, ascultă-I chemarea. Ea vine de dincolo de timp, căutând pe cei trudiţi şi împovăraţi, ce caută odihnă…

Adu-ţi aminte de aceste rânduri de fiecare dată când vei auzi Vântul şuierând. Poate e în căutarea ta…

Autor: Stelian David

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button