Misiune

Vrednic este Domnul – familia Pașcalău

Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda! Apocalipsa 5:12

pascalauAstăzi avem bucuria să începem înregistrările audio pentru Noul Testament în limba șekkacio și pentru că studioul de înregistrare nu este suficient protejat  fonic,  avem rugămintea față de toți colegii, ca în următoarele trei săptămâni să aveți în vedere acest lucru. Acestea sunt cuvintele  colegului nostru Dave Johnson de la departamentul Media, scrise pe panoul de informare din cadrul organizației noastre de misiune din Etiopia.

Dragii noștri, este un moment de deosebită bucurie, când după multe sacrificii și dăruire în rugăciune, vedem această minune împlinindu-se. Vă invităm dar, prin intermediul acestei scrisori de informare, să ne închinăm înaintea lui Dumnezeu, a cărui bunătate este nespus de mare și care face toate lucrurile posibile la vremea lor.
Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să fie onorat prin toți cei care vor duce Cuvântul vieții în mijlocul poporului șekkacio în limba inimii lor.
Rugați-vă pentru mine și echipa de traducere, ca să putem termina toate corecturile necesare până la trimiterea traducerii pentru tipărire.

Întâlnirea cu consultantul de la Societatea Biblică este necesară și  pentru proiectul de traducere în limbajul semnelor.
Pentru că traducerea în limbajul semnelor se face pe teme și nu pe cărți din Biblie, am căzut de acord, ca verificarea împreună cu consultantul, să se facă la terminarea câtorva teme biblice. Traducerea Cuvântului lui Dumnezeu în limbajul semnelor este un proiect deosebit de toate celelalte și este o mare provocare pentru organizațiile implicate în acest  proces dificil. Rugați-vă ca echipa de traducere și colaboratorii ei să primească înțelepciunea care vine de sus, iar consultanții care trebuie să participe la verificarea și aprobarea traducerii, să aibă inimi deschise și pline de dragoste frățească. Rugați-vă ca Domnul să îmi dea pricepere să pot traduce pentru consultant în limba amharică sau engleză, înregistrarea video în limbajul semnelor.

Mai multe detalii aici…

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button