Interviuri

Interviu cu Titel Muntean

“La ce foloseşte naşterea unui om dacă acesta nu se ridică în mijlocul familiei sale ca un steag?”

“Ca să mi se rezolve toate problemele, mi-am căutat şi eu refugiul în alcool.”

“Copiii se speriau de mine, fugeau şi se ascundeau după soba de teracotă. Ştiau că urmează din nou scandal, din nou bătaie, din orice.”

“A fost locul unde pentru prima dată în viaţa mea am realizat că parcă din mine ieşea miros de alcool şi de tutun.”

“Am deschis Scriptura la 2 Timotei, capitolul 4, versetul 9. Cuvântul lui Dumnezeu pentru mine a fost: ‘Caută de vino curând la mine.’ „

“În casa aceea unde era dezastru, unde era destrăbălare, unde se auzeau înjurături şi blesteme, acum Dumnezeu a găsit cu cale să fie pace şi linişte şi în loc de înjurături să se înalţe rugăciuni de mulţumire la adresa lui Dumnezeu.”

Titel Muntean este un alt membru al grupului “Harul”, care înainte se numea „Sonor”

Titel Muntean:

– Provin dintr-o familie de creştini ortodocşi. Când aveam vârsta de 4 ani, în casa noastră a venit cineva cu o Biblie pe care ne-a lăsat-o cadou, o familie de evrei care actualmente sunt plecaţi în Israel. Au trecut după aceea 14 ani.

Eram în ultimul an la şcoală, când, făcând curăţenie în bibliotecă, mi-a căzut în mână această carte.

Din curiozitate am deschis-o şi mi s-au oprit ochii pe un verset, cărora nu le-am dat nici o importanţă după aceea. Spuneau cam aşa: „Ţi-am dat ochi să vezi dar tu nu vezi, ţi-am dat urechi de auzit dar tu nu auzi.” Şi cum pentru mine aceasta era o aberaţie, pentru că din moment ce cântam în formaţia liceului, aveam atâta succes, cum să nu aud şi cum să nu văd. Am aruncat-o undeva într-un colţ şi aruncată a rămas. A fost încă o dată o dovadă că într-adevăr nu e cartea pentru mine, nu e cartea potrivită, e ceva de neînţeles şi a rămas undeva într-un colţ aruncată.

Au trecut anii, am ajuns la vârsta de 36 de ani, când Dumnezeu a început să lucreze în acea formaţie. Ce se întâmplase cu mine? M-am căsătorit, viaţa mea mergea din succes în succes, aveam faimă, aveam bani, aveam prieteni, aveam relaţii. Oraşul Haţeg era un oraş micuţ, în care noi ziceam că nu avem cu cine discuta, ne consideram cineva.

Personal, credeam că sunt cineva şi tare mă credeam eu înţelept.

Numai că acest mod de viaţă a lăsat răni adânci. După un oarecare timp, soţia mea s-a îmbolnăvit, suferea cu glanda tiroidă. Formaţia “Sonor”, cu care am cântat 20 de ani în lume s-a destrămat. Cei doi oameni de bază – saxofonistul şi bateristul s-au pocăit. Nu ne mai lua nimeni la cântat. ?n decurs de 2 săptămâni am rămas şomer şi eu şi soţia mea. Au început să ni se termine banii, parcă au început să se împuţineze şi prietenii. Şi pentru prima dată, parcă am simţit nesiguranţa zilei de mâine.

De înţelept ce eram, ca să mi se rezolve toate problemele, mi-am căutat şi eu refugiul în alcool. Numai că Dumnezeu nu a îngăduit acest lucru decât vreo 2 luni de zile.

Într-o noapte de 31 iulie, întorcându-mă de la Hanul „Bucura” unde cântam în birt să mai câştig şi eu un ban, o distanţă de aproape 1 km jumătate, nu ştiu ce m-a apucat că tot drumul spre casă am plâns.

Eu am fost un om tare mândru la viaţa mea şi nu prea aveam lacrimi. Alţii plângeau în jurul meu, dar nu aveam ochi să văd treaba aceasta. Tot drumul acela am plâns şi pentru prima dată în viaţa mea, la acea oră târzie din noapte, nu am avut tăria să intru în casă ca nu cumva să deranjez părinţii, copiii şi soţia.

Repet, pentru prima dată am avut această stare. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine. Era 31 iulie, o zi de vară. La un moment dat, Dumnezeu m-a ajutat să-mi ridic privirea în sus. Plângeam ca un copil şi văzând cerul cum nu mi-l amintesc să-l fi văzut vreodată până atunci, stălucitor şi plin de stele, Dumnezeu m-a cercetat. Am primit aşa o pace lăuntrică de parcă îmi venea să râd de mine, de naivitatea mea şi îmi ziceam: „Doamne Titele, ce copil eşti! De ce nu strigi la Dumnezeu?”

Eram într-o situaţie foarte grea. ?n mine se dădea o luptă, ajunsesem să-mi fie jenă de felul în care am ajuns. Şi-mi era greu să mai ies în oraş, parcă toţi mă arătau cu degetul. Soţia mea era din ce în ce mai bolnavă. În starea în care eu mă întorceam serile acasă, sub influenţa alcoolului, copiii pe care Dumnezeu mi i-a dat se speriau de mine şi fugeau şi se ascundeau după soba de teracotă. Ştiau că urmează din nou scandal, din nou bătaie, din orice.

Părinţii mei, prin care Dumnezeu mi-a dat viaţă, oridecâte ori auzeau poarta de la intrare se îngrozeau, ştiau că din nou vine băiatul lor acasă care, în loc să le dea cinste îi înjura.

Starea aceasta în care am ajuns m-a făcut în sfârşit, să pot să îmi dau seama că am nevoie de sprijin. Şi să-mi dau seama că de fapt nu eram cel care credeam că sunt. Şi tare mă băteam eu cu pumnii în piept că eram cineva şi mă credeam tare înţelept.

Succesul pe care ni-l atribuia lumea ne-a ridicat pe culmile mândriei, deoarece nu eram noi atât de buni şi de profesionişti precum alţii. Dar ducându-ne viaţa în mijlocul lumii şi pentru că lumea ne-a oferit distracţiile şi chefurile ei, ne-am lăsat angrenaţi şi eram orbiţi.

Nu ştiu ce i-oi fi spus eu lui Dumnezeu în acea noapte, nu ştiam să mă rog, unde să învăţ să mă rog? În birturi, în restaurante, în corturi la nunţi? Nu ştiu ce am strigat către Dumnezeu în acea noapte, nu ştiu ce l-am rugat, dar am simţit o pace lăuntrică şi un sentiment deosebit pe care nu pot să-l explic.

La patru zile după aceasta, vine la mine bateristul cu care am cântat în lume 20 de ani, actualmente fratele Nicu Vinars, care îmi cunoştea situaţia. Mai mult ca sigur că i s-a făcut milă de mine, nu mi-a spus-o în faţă, dar l-am simţit. A venit la mine şi mi-a propus să mă duc cu el să-l ajut la tabăra creştină de la Brădăţel, din munţii Retezat, unde el era administrator.

Dacă ştiam unde ajung poate nu mă duceam. Dar Dumnezeu era în control şi dau slavă lui Dumnezeu pentru că atunci nu ştiam.

În acea tabără de munte erau 40 de pastori şi de evanghelişti, veniţi din toată ţara la un studiu biblic. A fost pentru prima dată în viaţa mea când mi-am văzut starea mea deplorabilă, mizerabilă, în comparaţie cu acei oameni.

A fost parcă pentru prima dată în viaţa mea când am realizat cam cum ar trebui să arate un om. A fost locul unde pentru prima dată în viaţa mea am realizat că parcă din mine ieşea miros de alcool şi de tutun. A fost locul unde de fapt m-a cercetat Dumnezeu.

Acei oameni au fost 40 de lumini, pe care Dumnezeu a găsit cu cale să le întâlnesc în locul acela. Şi-ntr-adevăr au fost 40 de copii ai lui Dumnezeu, pentru că prin purtarea lor, prin vorbirea lor, prin dragostea care o emanau în jurul lor, m-a cercetat Dumnezeu. Şi prin ei, Dumnezeu m-a ajutat să-mi văd starea şi să-mi plâng starea jalnică în care eram.

Soţia mea suferea foarte mult din cauza mea. Au trecut atâţia ani, dar eu eram acel orb care nu aveam ochi să văd ce se întâmplă în casa mea, în viaţa mea, în familia mea. Acum cu bucurie şi cu mulţumire mărturisesc spre slava lui Dumnezeu, că sunt unul dintre “orbii” pe care Dumnezeu i-a vindecat.

În ultima zi am mers împreună cu acei oameni să ne rugăm undeva în aer liber. La un moment dat, un frate a început să plângă în rugăciune şi Îl implora pe Dumnezeu să se îndure de tineretul care îşi duce viaţa în destrăbălare, în desfrâu, în chefuri şi-n ospeţe în ţara Haţegului. Acesta eram eu.

Mi-am adus aminte că în urmă cu câţiva ani Dumnezeu ne-a avertizat prin cuvântul Său: „Ajunge în adevăr că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în chefuri, în ospeţe

Am izbucnit într-un plâns şi am început să tremur. Mi-a făcut impresia că parcă ei m-au auzit, şi am avut impresia că toţi se uitau la mine. N-aveam de unde să ştiu, că ei de fapt erau în rugăciune, erau cuplaţi cu cerul, n-aveau ei de-a-face cu mine.

M-am ridicat de acolo şi am fugit la mine în cameră. Plângeam ca un copil, tremuram. M-am trezit, am realizat că sunt pus în genunchi la marginea patului, şi o spun spre slava lui Dumnezeu, Dumnezeu m-a trântit în genunchi, pentru că eu niciodată nu m-aş fi gândit să îngenunchez, n-am îngenuncheat niciodată în viaţa mea până atunci. Eram un om tare mândru, nu ştiam să-mi plec genunchii în faţa nimănui. M-am trezit în genunchi cu Scriptura în mână şi urlam către Dumnezeu şi-am zis: „Doamne, nu mai pot! Te rog să-mi vorbeşti

În fracţiuni de secundă, Dumnezeu a desfăşurat toată viaţa mea de păcătos, inclusiv cu groaza părinţilor mei, cu spaima copiilor mei, cu boala soţiei mele, viaţa mea mizerabilă.

Am deschis Scriptura la 2 Timotei, capitolul 4, versetul 9. Cuvântul lui Dumnezeu pentru mine a fost: „Caută de vino curând la mine.” Am intrat aşa într-o stare de groază, am început să tremur, ştiam că există Dumnezeu, atunci eram convins că există Dumnezeu. N-am uitat că de fapt eu i-am cerut lui Dumnezeu să-mi vorbească ce să fac şi acum a venit răspunsul de la Dumnezeu: „Caută de vino curând la mine.”

Parcă mă ardea Scriptura la mâini. Aş fi vrut să o arunc, să mă scap de ea. Mi-am dat seama că nu se cade să fac lucrul acesta. ?n lupta aceasta interioară, mi s-au oprit ochii pe versetul 21, pe aceeaşi pagină. Să vedeţi ce legătură are unul cu celălalt. Cuvântul lui Dumnezeu continuă: „Caută de vino înainte de iarnă.” Eram în luna august, în vârf de munte. „Toţi fraţii îţi trimet sănătate.” „Doamne, dar ce frate am eu, eu n-am nici un frate! La care aşa pe moment am primit răspunsul: „Păi, cum n-ai? Fratele Octavian Luncan şi fratele Nicu Vinars!” Cei care cu luni de zile înaintea ta M-au primit ca Domn şi Dumnezeu şi  Stăpân în vieţile lor, aceştia sunt fraţii tăi. Şi mi-am adus aminte şi m-am cutremurat, pentru că ei cunoscându-mi situaţia familială au venit la mine şi mi-au spus: „Titel, noi n-avem ce face pentru tine. Dar un singur lucru putem să facem: să ne rugăm lui Dumnezeu pentru tine şi casa ta.”

Şi-acum vine Dumnezeu şi-mi spune: „Caută şi vino înainte de iarnă, toţi fraţii îţi trimet sănătate!” Am văzut mâna lui Dumnezeu şi lucrarea lui Dumnezeu, şi-am ştiut şi-am fost convins că Dumnezeu mi-a vorbit acolo. Pot să mărturisesc că Domnul Isus a intrat în viaţa mea şi mi-a schimbat viaţa. Am simţit o pace şi o fericire pe care nu pot să vi le explic în cuvinte.

Au trecut de atunci anii, iar în casa aceea unde era dezastru, unde era destrăbălare, unde se auzeau înjurături şi blesteme, acum Dumnezeu a găsit cu cale să fie pace şi linişte şi în loc de înjurături să se înalţe rugăciuni de mulţumire la adresa lui Dumnezeu, pe deplin încredinţaţi că numai El ne-a schimbat viaţa.

Au trecut ani de atunci, dar, spre slava lui Dumnezeu mărturisesc, n-am fost la nici un spital, n-am consultat nici un medic cu privire la soţia mea, dar soţia mea nu mai este bolnavă, şi credem şi suntem încredinţaţi că Dumnezeu a vindecat-o şi dau slavă lui Dumnezeu pentru lucrul acesta.

Este casa în care copiii pe care Dumnezeu mi-i i-a dat şi părinţii mei prin care Dumnezeu mi-a dat viaţă nu se mai îngrozesc şi nu se mai sperie.

Tata lor şi-acum mai vine seara sau uneori chiar noaptea din lucrarea lui Dumnezeu. Acum ne strângem în braţe, ne pupăm, ne punem pe genunchi la marginea patului şi îi mulţumim lui Dumnezeu.

Aş vrea să pun o întrebare pentru fiecare suflet care citeşte şi aş dori ca răspunsul să fie sub cercetarea Duhului Sfânt: “La ce foloseşte naşterea unui om dacă acesta nu se ridică în mijlocul familiei sale ca un steag?”

37 de ani din viaţa mea eu nu am fost steag în mijlocul familiei mele. Dar îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că acum pot să spun că în familia mea steagul este la loc de cinste, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos.

Interviu realizat de Daniel Grigoriciuc, Radio Vocea Evangheliei Suceava.

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button