Nu doar azi ne amintim şi proclamăm un adevăr uimitor, glorios şi biblic. Însă în această perioadă mulţi şi-au pregătit inimile, sufletul şi trupul chiar pentru a urmări sfinţirea şi a fi în comuniune mai strânsă cu Cel ce a murit pentru noi ca mai apoi să învie pentru ca noi să avem o intrare slobodă la Tatăl. Pentru unii această perioadă înseamnă post, rugăciune, laudă, mulţumire, lacrimi de pocăinţă, suflet curăţit, mâini ridicate spre cer, un timp de meditaţie când însă, pentru alţii înseamnă cumpărături exagerate, plimbări prin mall pentru o nouă ţinută de duminică, frigidere supra umplute, mese încărcate, zâmbete şi bucurie că a venit Paştele când în sfârşit e dreptul de a cheltui mai mult, de a vea ceva nou, de a mânca mai mult şi de a trăi astfel în oglinda narcisismului.
Nimănui nu i se cere să nu facă cumpărături. Însă tuturor li se cere să vină la cruce. Când noi mâncăm bine şi masa e plină ca mai apoi iar să fie tot plină, când noi păşim curaţi îmbrăcaţi şi fericiţi spre Casa de rugăciune, alţii mor din lipsa hranei, din lipsa apei, alţii se bucură când văd o pereche modestă de papuci noi şi nu mai sunt nevoiţi să îşi spele aşa des picioarele în ploaie. Când noi dăm buzna pe reţelele de socializare ca să postăm şi să tot postăm mesele pline, noutăţi materiale şi multe altele, alţii se uită la stele şi mai au poate speranţa că va veni într-o zi o mână caldă care să le încălzească ochii cu lacrimi de fericire.
Suflete, îndrăzneşte să te întrebi când ai postit ultima oară? Şi pentru ce anume ai postit? Când ţi-ai plecat genunchii, inima ultima oară? Când ai ajutat pe un suflet fără adăpost cu o pâine? Când ai zâmbit şi tu unui om încărcat cu îngrijorări, spunându-i că la Dumnezeu totul e cu putinţă? Când ai stat singur să priveşti în sufletul tău, în durerea ta, în lipsa hranei sufleteşti?
A venit Paştele! Au venit iar clipele când se naşte cristofobia în inimi. Fug mulţi înapoi în loc să înainteze spre glorie. Isus e viu, dar sufletul tău cum e? Inundat de grijuri? Inundat de fericire pământească? Plin de patimi rătăcite? Sufocat de aerul disperării de a avea mai mult…şi mai mult când de fapt noi avem nevoie de mai puţin, mai puţin? Deschide-ţi inima, pleacă-ţi genunchii şi întinde mâinile!
