Articole

Călăuzirea Duhului Sfânt în viaţa credinciosului

Trăim într-o ţară care se bucură de libertate religioasă. Ţară în care oamenii susţin că sunt creştini, că Îl cunosc pe Dumnezeu. În astfel de condiţii, cine n-ar vrea să se declare creştin? Hmm…Totuşi, creştinismul nu se rezumă doar la binecunoscutele practici religioase pe care, de multe ori, oamenii le fac de ochii lumii. A fi creştin înseamnă mai mult: a te lăsa inundat de călăuzirea divină. Esenţa trăirii unei vieţi pline de evlavie constă în a-L lăsa pe Duhul Sfânt să preia controlul vieţii tale. Interesant, nu-i aşa? Nu există un lucru mai frumos decât acela de a te lăsa modelat de Duhul Sfânt. Probabil aici se opreşte entuziasmul tău.

Călăuzirea Duhului Sfânt înseamnă supunere, renunţare. Atunci când El va prelua conducerea vieţii noastre, eul nostru se simte în pericol, pe front. De ce? Când Duhul Sfânt începe să-ţi modeleze viaţa, eul pierde teren din inima ta. În felul acesta, în tine va începe o luptă crâncenă, însă, în mod ciudat, tu eşti cel care decizi cine va câştiga în totalitate inima ta.

De multe ori ne rugăm: „Doamne, modelează-ne inimile şi ajută-ne să umblăm în căile Tale”. Şi Dumnezeu ne ascultă rugăciunea, însă noi habar nu avem ce ne-am rugat. Abia când Duhul Sfânt începe planul de curăţire în vieţile noastre, noi realizăm că, de fapt, nu am vrea ca El să lucreze într-un mod atât de direct. Parcă am vrea să-L păstrăm pe Duhul Sfânt în inimă, însă, totodată, să ne vedem de vieţile noastre, neconştientizând că lumina nu poate locui împreună cu întunericul.

Drag cititor, dacă îţi doreşti ca Duhul Sfânt să te călăuzească, eşti gata să renunţi la lucrurile pe care acum le îndrăgeşti? Eşti gata să Îl laşi să te modeleze? Probabil ţi se pare un lucru greu să permiţi ca El să te îndrume, însă există o veste bună: sunt atâtea beneficii dacă te laşi pe mâna Lui. În lume, nimeni nu îţi va oferi atâta învăţătură despre cum să trăieşti pe placul Lui.

Biblia afirmă: „Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul”. Ştii ce înseamnă asta? El te va învăţa totul: cum să te îmbraci, cum să vorbeşti, cum să acţionezi. Şi atunci când o vei lua pe un drum greşit, spiritual vorbind, El va fi şoapta din inima ta ce te ve mustra atunci când vestimentaţia va fi indecentă, când dorinţa de afirmare prin exterior ne va copleşi, când am spus o vorbă rea şi am jignit intenţionat pe cineva. Duhul Sfânt este extraordinar! Aş putea afirma că este o enciclopedie divină absolută ce se află în inima noastră. Dacă se află.

Exemplele ilustrate mai sus sunt doar o frântură din ceea ce înseamnă cu adevărat călăuzire divină. Te întreb: vrei ca Duhul Sfânt să te înveţe cum să priveşti, ce să asculţi, unde să păşeşti? Dacă răspunsul este „da”, atunci cere Domnului să te întărească, pentru a înţelege deplin lucrarea pe care El o va începe în tine. Te asigur că nu vei regreta.

Acum mă adresez doamnişoarelor: haideţi ca vara aceasta să dăm dovadă de fiice ale Tatălui care ne călăuzeşte la fiecare pas. Haideţi să dovedim lumii că se poate trăi o viaţă plină de sfinţenie, fără a fi o pricină de poticnire pentru băieţi. Domnul să ne ajute. Amin.

Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

One Comment

  1. foarte,….dar foarte frumos…m at ajutat foarte mullt…va multumesc…
    acest subiect ma va ajuta atat la olimpiada de religie,cat si in viata mea:D va multumesc inca odata:D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button