Concluzia la care am ajuns eu era că nu am greşit niciunde.
Şi-a facut un prieten de mult timp. Acest prieten se numeste ALCOOLUL.
Cautand sa-si refaca viata, mama lui schimba barbatii, dar erau rateuri, erau esecuri, din esec în esec care se terminau în alcool
Tata a încercat de cel putin 2,3 ori sa-si refaca viata, dar acest flagel al alcoolului şi duhul curviei şi al preacurviei care era peste el, nu l-a lăsat – schimba femeile, schimba casniciile…
Am continuat cu prieteniile, cu jocurile de noroc, cu noptiile pierdute care acum aveau alt scop : daca nu-mi bateam mama şi bunica care m-au crescut, veneam acasa si-mi bateam sotia pt că era proprietatea mea, era subordonata mea, era sluga mea, era sclava mea.
Corneliu Tonţ este o istorie a unei vieţi zbuciumate, care a cunoscut succesul, dar a cunoscut şi adancul cel mai negru. In adolescenta Corneliu Tont era liderul tinerilor din cartier. A jucat rugby, avea un aspect placut, dar aceasta nu l-a impiedicat sa-şi piardă familia şi absolut tot ce avea şi să ajunga boschetar în Gara de Nord din Timisoara.
REPORTER:
Ce s-a intamplat ? Care a fost momentul cel mai de jos din istoria vieţii dvs de până acum ?
CORNELIU TONŢ
Mai rau decât locul în care am ajuns eu, mai rau decât în gara să stiti că nu cred că se poate ajunge decât în cimitir sub o piatra funerara. Este un loc care poate fi numit adevarata Locuinta a Mortii de pe pamant, unde poti să intalnesti tot felul de duhuri şi tot felul de persoane. Acolo eşti marginalizat, de fapt nu mai eşti om, ci eşti un animal.
REPORTER:
Cum ati ajuns acolo? Ati jucat rugby, aveti un aspect placut, ati fost lider pe vremea dvs intre tineri, de ce ati ajuns în Gara de Nord din Timisoara ?
Corneliu Tonţ:
în Gara de Nord am ajuns după anii de sport, după diversele cuceriri amoroase şi după ce am avut o firma cu care am functionat în conditii foarte bune. In Gară mi-am pierdut chiar şi actele şi am devenit un “om liber”. Am fost un om extraordinar de liber – n-aveam decât cerul deasupra, nu mă cauta nimeni, nu mă întreba nimeni, nu mă deranja nimeni, nu mă bruia nimeni, nu mai aveam familie, nu mai aveam prieteni, nu mai aveam pe nimeni să mă pisalogeasca. Nu mai aveam angajati -la un moment dat firma mea avea 14 angajati- şi am ajuns aşa de liber, aveam foarte mult timp. Timpul era aşa de imens pt mine – o ora, o săptămână, o zi, o luna, puteam sa-mi fac calculele şi am tot stat şi m-am gandit.
Concluzia la care am ajuns eu era că nu am greşit niciunde. Nu am mers din rau în mai rau, ci a fost o cadere brusca, socanta. Cu nici 10 – 15 zile inainte de a ajunge în gara, daca mă intalnea cineva, aveam o masina inchiriata, un apartament inchiriat, aveam sotie, un copil, al doilea copil era pe cale să se nasca, aveam socrii, bunic, sora, aveam societatea comerciala. Este incredibil cum toate se pot destrama deodată.
REPORTER:
Stimati cititori, Corneliu Tont nu a facut nici o greseala sau nu si-a identificat nici o greseala până în momentul cand a ajuns jos de tot. Poate ar fi un mic amanunt aici de observat, şi anume: si-a facut un prieten.
Si-a facut un prieten de mult timp. Acest prieten se numeste ALCOOLUL.
În momentul cand tatăl dumneavoastră a parasit familia şi a divortat, ati ramas singur.
Corneliu Tonţ:
Alcoolul, acest flagel, acest cancer al acestui secol, al acestui sfarsit de lume, este un duh, este ceva care pune stapanire pe tine şi precis sunt unii care inteleg exact ce spun. Alcoolul a dus în primul rând la divorţul părinţilor mei. Când eu aveam un an şi jumatate, parintii mei s-au despartit din cauza deselor certuri, tatăl meu venea beat acasă, au început certuri care au degenerat în scandaluri, şi s-au despartit cu toate că se casatorisera cu un an şi jumatate inainte dintr-o dragoste extraordinara.
Tata a încercat de cel putin 2, 3 ori sa-si refaca viata, dar acest flagel al alcoolului şi acest duh al curviei şi al preacurviei care era peste el, nu l-a lăsat. Schimba femeile, schimba casniciile, facea copii, se retragea dintr-un oras în altul prin Valea Jiului sau prin alte parti şi toate erau sortite esecului.
La fel şi mama: după despartire a cautat sa-si refaca viata până la varsta cand a plecat din lumea asta la 47 de ani.
Cautand sa-si refaca viata, schimba barbatii dar erau rateuri, erau esecuri, din esec în esec care se terminau în alcool.
Cam acesta este mediul în care m-am nascut la periferia orasului Timisoara, un cartier de oameni care fac, în general cum fac şi ceilalti romani, consuma alcool din diferite motive: de Craciun, de Pasti, de luni până sambata, de necaz, de bucurie … cand fata cateaua, la o inmormantare, la o cununie, etc.
Am început să-mi modelez corpul, ca să arăt prezentabil, ca să atrag cu trupul, nu cu sufletul. Dar cu trupul pot atrage trupul altora, nu pot atrage sufletul altora. Atunci am inceput să devin violent, să fumez, am inceput sa-nvat să beau şi să nu credeti că acest duh al alcoolului vine cu damigene de palinca de 10 litri – nu. Vine cu cate un lichior, cu cate un coctail, cu cate un mic aperitiv în care e pus, şi uite aşa incepi să ajungi la acel nivel în care să devii imun la 1 kg de alcool, de tarie.
Prietena mea a ramas gravida şi atunci ne-am casatorit. După 3 luni şi jumatate a apărut copilul şi toata lumea credea că s-au sfarsit nebuniile, s-au sfarsit prostiile, dar nu s-au sfarsit. Aveam o baza, aveam o siguranta, aveam sotie acasa, aveam copil, nu putea să se desparta, eram om la locul meu.
Am continuat cu prieteniile, cu jocurile de noroc, cu noptiile pierdute care acum aveau alt scop : daca nu-mi bateam mama şi bunica care m-au crescut, veneam acasa si-mi bateam sotia pt că era proprietatea mea, era subordonata mea, era sluga mea, era sclava mea.
A venit un soc: a murit bunica, cea care mă crescuse. Pentru mine a fost un şoc aşa de mare, incat m-am retras o luna în alcool, o luna în care m-am izolat, m-am retras în casuta mea că un melc acolo şi am stat efectiv în alcool. N-am inteles ca-i semnal de alarma.
La nici 2 ani de zile, primesc al 2-lea semnal de alarma mare: mama mea la cei 47 de ani şi la viata dezordonata pe care-o dusese, mama mea care avea case la sat, avea garsoniera, avea terenuri, avea masini, avea o firma de comert. Mama mea la cei 47 de ani, în 2 saptamani, la al treilea infarct, moare.
M-am refugiat în alcool pentru o perioada de vreo 6 luni de zile. Au intervenit socrii, au incercat să mă opreasca de la aceste dezmaturi, aceste ascunzisuri, aceasta retragere în alcool, dar n-a reusit nimeni.
Mi-am lasat familia la socri si-am inceput să umblu pe strazi. Am incercat la socrii, am incercat la tot felul de prieteni, la fostii mei angajati, la cei care aveau datorii la mine, am incercat la bunicul care mai traia şi statea intr-o locuinta inchiriata de la stat, şi toti m-au refuzat. A fost socant pt mine !
La inceput am luat-o de gluma, la inceput banii ce-i mai aveam am inceput să umblu prin baruri de noapte, prin casino-uri, prin locuri în care se consuma alcool, şi incet incet, incet incet, s-au terminat banii.
Am inteles că trebuie să lucrez. M-am apucat să lucrez cand în stanga, cand în dreapta că zilier. Deci patronul cu 14 angajati a cautat să lucreze că zilier.
Am ajuns să dorm o iarna în garaje, în cimitire de maşini, în scari de bloc, am ajuns să dorm în tramvaie până la ultima cursa. Acolo vă dati seama cât de liber eram, cât de linistit eram. După ultima cursa a tramvaielor, dormeam pe strada şi până la urma am ajuns să dorm în gara, unde era totusi cald.
În gara trebuia să ai putere că sa-i domini pe ceilalti şi eu la ora aia n-o mai aveam. Ca să-i domini pe acei boschetari trebuia să fi puternic, trebuia să te impui, dar nu mi-a reusit, si-atunci dormeam la clasa a II-a unde era mai rece, nu la clasa I.
Atunci am strigat catre Dumnezeu. Dumnezeu m-a auzit şi m-a scos de acolo intr-o zi şi m-a ridicat de acolo. Vă dati seama cum aratam : slab, nebarbierit. Treceam pe langa colegi, pe langa prieteni şi mă distram că nu mă mai recunostea nimeni în halul în care aratam. Deci treceam pe langa ei, îi salutam şi nu mă cunosteau.
Am luat legatura cu niste prieteni la care-mi reparam masinile şi m-au lasat să dorm intr-un garaj inchiriat. Acolo am dormit un an de zile, o iarna intreaga. In garajul acela lucram şi dormeam.
Dar cel mai interesant este că noaptea, în acel garaj simplu, de beton – dormeam pe o bancheta de spate de la un Ford Taunus – dar acolo era un radio-casetofon de masina, la care ascultam Radio Vocea Evangheliei.
Îmi puneam sticla de vin, de votca, de tuica, de palinca, în faţa mea pe masă şi mă rugam lui Dumnezeu: “Doamne, auzi cum s-a schimbat viaţa celui care este invitat la radio, schimbă şi viaţa mea !” Plângeam, mă rugam dar nu rezistam. După ce se incheia emisiunea continuam să beau. Ascultam cu drag şi plangeam.
Mi-am dat seama atunci că nu este alta varianta pentru mine decât Dumnezeu. Dragul meu cititor, poate stai acum în fata radioului, poate chiar în fata unui pahar şi simţi că ceva te leaga şi nu te lasă să vi la o biserică. Trebuie să iei legatura chiar acum cu Cel care conduce lumea aceasta, cu Cel care ti-a dat viata şi mi-a dat viata.
Aş dori să se-nchida toate birturile, nu pentru că cineva vrea să le-nchida sau un ordin guvernamental, ci aş vrea să se-nchida pentru că nu mai au clienti.
Dumnezeu m-a ajutat, soţia mea s-a întors la mine şi ne-am luat o locuinţă cu chirie. Ne-am botezat şi eu şi soţia şi fiica mea, care în curând va avea 18 ani.
REPORTER:
Stimati cititori, Dumnezeu este Cel care poate şi vrea să faca minuni şi astazi cu viata fiecaruia dintre noi, indiferent de starea în care te afli dragul şi iubitul nostru cititor. Indiferent de garajul în care eşti sau de gara în care locuiesti, Dumnezeu vrea să te ridice de acolo şi sa-ti puna piciorul pe stanca. Iar stanca este Fiul Sau, Domnul Isus Cristos. Dumnezeu să te binecuvanteze !
Ioan Ciobota, RVE
