Cel mai sigur și plăcut loc pentru un copilaș se află în brațele mamei. Acolo tronează sentimentul de siguranță, de protecție, de grijă, de dragoste. Pentru sufletul nostru, refugiul se găsește, asemenea, în brațele Tatălui ceresc. Și Dumnezeu se poartă cu noi ca și cu niște fii. Mai ales atunci când ne simțim descurajați și ne este greu, la fel și noi dorim să fugim și să rămânem în brațele Sale pline de dragoste. Cum facem acest lucru? Prin rugăciune, prin căutarea Lui și încrederea în promisiunile Sale lăsate prin Cuvântul Sfintei Scripturi. “Sunt foarte amărât: înviorează-mă, Doamne, după Cuvântul Tău!” (Psalmii 119:107)
Îmbrățișarea părintelui dă copilului certitudinea că este în locul potrivit pentru a se odihni. Acolo el se simte ocrotit, iubit, alinat. Dumnezeu se poartă cu noi ca un tată iubitor, atunci când Îi recunoaștem autoritatea în viața noastră.
Iar când durerea, dezamăgirea, visele spulberate și relațiile frânte te copleșesc, încrederea că ai la cine să apelezi, nu te va lăsa pradă deprimării. Domnul a promis: “Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu.”(Isaia 66:13) El este Acela care poate mângâia sufletul întristat și care dă vindecare.
Un copil duce adesea o viață lipsită de griji, pentru că altcineva îi poartă toate grijile. Dumnezeu este Acela asupra căruia trebuie să lăsăm toate îngrijorările noastre, pentru că a promis că le va purta pentru noi și va îngriji de tot ce este necesar. “V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc.” (Isaia 46:4)
O mamă nu își va ținea pruncul veșnic în brațe. El va crește și îl va lăsa să meargă singur. Va cădea uneori, se va lovi, se va ridica, iar ea îl va susține doar la nevoie. La un moment dat îl va lăsa singur și va interveni doar pentru a-l ridica când e prea obosit sau când există vreun pericol. Nu-i așa că Dumnezeu se poartă la fel și cu noi? Ni se pare uneori că suntem singuri, că El nu e cu noi. Dar, precum mama veghează copilul de la distanță, la fel și Domnul ne privește umblarea, căderile și, la nevoie, ne întinde mâna care ne va ridica.
Un copil nu poate înțelege mereu de ce părintele său acționează diferit de cum ar crede el că este mai bine și adesea plânge când nu primește ce vrea, cât vrea, cum vrea și unde vrea. Nici noi nu înțelegem pe deplin de ce Dumnezeu ne conduce în împrejurări în care ne este greu să le găsim sensul.
Chiar dacă nu întotdeauna o recunosc, copiii cred că părinții lor știu ce este mai bine pentru ei, de aceea se încred în ceea ce primesc de la părinți și în alegerile pe care aceștia le fac pentru ei. Și noi trebuie să ne încredem că “orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor.” (Iacov 1:17)
Să te încrezi în El și când nu înțelegi de ce îți este greu, și când îți este teamă, și când grijile te înconjor. El, care este Părintele care se află în controlul tuturor împrejurărilor din viața ta, îți va da putere să treci prin toate.
“ Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.” (Isaia 40:31)
Simona Mihăescu
