BisericaPersecutiiRugaciune

Rugӑciune pentru creștinii persecutați din Indonezia

Indonezia este ţara cu cei mai mulţi cetăţeni musulmani din lume. În ultima vreme, guvernul a promovat o lege potrivit căreia  fiecărui cetăţean trebuie să-i fie trecut pe actul de identitate apartenenţa religioasă. Deşi potrivit constituţiei fiecare indonezian este liber să aleagă şi să practice o anume credinţă, în practică musulmanii beneficiază de un tratament preferenţial. Cu toate că în ultimii 40 de ani, numărul creştinilor a crescut de la 1,3 milioane la 11,5 milioane, aceştia au rămas în continuare o minoritate, într-o ţară a cărei populaţie majoritar musulmană numără aproape 235 de milioane de locuitori.

Creştinii întâmpină cele mai multe probleme atunci când trebuie să primească autorizaţii pentru deschiderea de noi biserici sau pentru a-şi construi noi clădiri pentru închinare.

În 2007, membrii unui grup al solidarităţii musulmane au devastat o clădire a unei biserici protestante din satul Cinere, aflată în construcţie şi au postat bannere cu ameninţări anti creştine în toată zona din jurul construcţiei. Pentru a potoli spiritele, primarul acestei localităţi a cerut creştinilor să oprească temporar lucrările de construcţie.

Pe 27 martie 2008, la aproape un an de la oprirea lucrărilor de construcţie, primarul a anulat însă autorizaţia de construcţie emisă pentru clădirea bisericii, motivându-şi decizia prin faptul că urmăreşte armonia între religii.

Rugați-vӑ pentru:

  • continuarea creşterii numerice a creştinilor din Indonezia;
  • autorizarea lucrărilor de construcţie pentru noi clădiri de biserici;
  • creştinii din satul Cinere.

Preluat din Calendarul de Rugӑciune, Misiune.ro

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button