Devotionale

BIBLIA – singura carte care atunci când o citeşti e prezent Autorul

bible-readingAvem posibilitatea să învăţăm  din Biblie pur şi simplu  punând întrebări: Cine este autorul acestei cărţi? Cine sunt adresanţii? Ce reprezintă o anumită scriere: o pildă, o învăţătură, o epistolă sau este o relatare istorică? Cum au perceput-o cei cărora le-a fost destinată? Una dintre barierele care ne împiedică adesea să fim buni elevi este ceea ce credem că ştim deja.

Un pastor dintr-o biserică din Midwest, după predica de duminică pe care le-a ţinut-o copiilor, le-a pus diferite întrebări să vadă cam care este nivelul lor de cunoştiinţe biblice.

-Vedeţi bărbatul acela de pe munte care ţine două table de piatră în mână? i-a întrebat el arătând spre vitraliile colorate. Puteţi să-mi spuneţi care este numele lui?

-Moise, a spus una dintre fete.

-Foarte bine. De unde ştiai?

-Pentru că numele scris dedesubt este „Moise”.

Pastorul privise la vitralii de sute de ori, dar n-a observat niciodată numele scris dedesubt.

Creierul nostru e setat astfel încât să se aprindă când descoperă o noutate şi să se închidă când întâlneşte ceva familiar. Asta înseamnă că atunci când citim Scriptura, vom putea fi mai motivaţi dacă punem întrebări sau căutăm ceva nou.

Suntem deseori pregatiţi să luăm o carte în mână şi să o citim. Poate de plictiseală sau de interes personal, sau din pura captivitate a copertei şi informaţiilor de pe dosul ei. Dar când vine vorba de Cartea Cărţilor, care este Biblia, vorbim de o carte cu adevărat transformatoare. Nu ea, în sine, ci Cuvântul scris în ea, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci când ne apropiem de această carte am trebui să fim atenţi la câteva date importante legate de sufletul nostru:

*trebuie să preţuim Scriptura toată, nu doar pasajele specifice

*trebuie să preţuim Scriptura nu să o citim sub influenţa presiunii

*trebuie să citim Scriptura pentru a avea o părtăşie cu Dumnezeu nu pentru a primi un răspuns

* articol inspirat dintr-un pasaj al cărţii „Eu aşa cum aş vrea să fiu”, John Ortberg

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button