Nebunia lui Fulton
Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile
noastre; ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar
fără păcat.– Evrei 4,15
Nebunia lui Fulton”, aşa l-a numit cineva. Obiectul era descris de către un
scriitor ca „o ambarcaţiune diformă, arătând exact ca un gater învechit,
ridicat pe un şlep şi căruia i s-a dat foc.” Clermont era în realitate un vas cu
aburi, unul dintre primele din Statele Unite.
La 17 august 1807, a fost programată încercarea vasului în public. Pe malurile
râului Hudson, s-a adunat o mare mulţime să vadă dacă vasul se va
pune în mişcare.
„Fac pariu pe orice că nu va merge!” zicea unul.
„Ce zgomot mare face!” spunea un altul.
„Să nu mai spunem nimic despre acel foc, abur şi fum.”
„Nu va reuşi niciodată!”
Robert Fulton n-a luat seamă la comentarii şi a făcut pregătirile spre a
dovedi că vasul se va pune în mişcare.
Încetişor, vasul a început să se îndepărteze de debarcader. El s-a îndreptat
spre mijlocul râului, unde a făcut o întoarcere precisă înspre amonte, afl ându-
se astfel pe ruta lui. Mulţimea spectatorilor a izbucnit în urale.
„Iată-l că merge!”
„A pornit!”
„Ia uită-te cum trece de celelalte vase!”
Cu viteza uimitoare cam de 8 km/oră, Clemont a mers propulsat de aburi
pe râu în sus până la Albany şi înapoi, în treizeci şi două de ore. Ştirea că vasul
a pornit într-adevăr s-a răspândit în tot New York-ul şi, în curând, el a avut o
mulţime de pasageri şi mărfuri ca să-l ţină în cursă.
Atitudinea acelor spectatori din ziua de 17 august 1807 mai există încă
şi în 1995. Oamenii privesc la creştinism şi zic: „Niciodată nu va reuşi. Este
imposibil să trăieşti după idealurile Bibliei.”
Isus Hristos a venit în această lume să dovedească că se poate. El a venit
să facă dovada realităţii lucrurilor pe care le-a învăţat. Cândva, şi Isus a fost
un copil. El a ajuns un tânăr şi a avut de înfruntat aceleaşi probleme pe care
le ai de înfruntat şi tu. Prin viaţa Sa, El a dovedit că este posibil pentru un
tânăr să crească într-o lume păcătoasă şi totuşi să nu păcătuiască. El n-a avut
resurse pe care să nu le ai şi tu. El a demonstrat ce poţi tu deveni prin harul
şi puterea Lui.
Sursa: Revista Respiro
http://www.gradinaeden.wordpress.com promoveaza o invatatura care arata drumul inapoi in binecuvantarea gradinii Eden, drum pe care Hristos prin jertfa Lui l-a facut posibil pentru noi, luand asupra Lui pacatul, boala si blestemul.
Daca doriti putem face schimb de linkuri pentru blogroll