Devotionale

Păcatul

pacatulCând ne gândim la conceptul de păcat, ne gândim la ceva nu foarte plăcut, dar destul de nesemnificativ în cât să putem să trăim cu el zilnic şi să nu ne simţim prea rău sau prea incomod. Am trăit cu această idee că merităm să facem tot ce ne poate crea o stare de bine sau o formă de plăcere şi ne este de ajuns să nu ne mai gândim la cât de mult rău facem şi ne facem când păcătuim.

Poate că găsim o scuză, şi dacă ne gândim la cultura noastră de români în care muşamalizăm păcatul, îl facem să pară mai drăguţ şi îi dăm o faţă mai umană. Poate prea umană. Avem impresia că este inevitabil să nu păcătuim, este un lucru care ne caracterizează şi de care nu vom scăpa indiferent cât de mult ne-am lupta pentru aceasta.

Cred că avem atitudinea aceasta faţă de păcat pentru că nu înţelegem de fapt ce înseamnă păcatul, cât e de grav şi dur, de distrugător pentru mintea , sufletul şi inima noastră. Când păcătuim, toată fiinţa noastră este afectată profund de păcat în aşa fel încât cu toată pocăinţa şi regretul nostru sincer nu ne va mai putea întoarce niciodată la starea iniţială; nimic nu va mai fi la fel. Cel mai bine ar fi pentru toţi o întoarcere la Cuvântul care ne îndeamnă la o atitudine categorică faţă de păcat, să ne mortificăm faptele rele ale trupului nostru care se luptă să pună stăpânire pe fiinţele noastre. Nu ne putem închipui cum vede Dumnezeu păcatul; am fi şocaţi cât de diferită e perspectiva noastră de acceptare şi conformare faţă de păcat şi perspectiva de ură faţă de păcat a lui Dumnezeu, pentru că acesta e cuvântul cel mai potrivit “ură”.

Trebuie să ne spălăm mintea cu Cuvântul care ne poate străpunge şi schimba inima, să nu ne mai adăpăm sufletul din apele stătute şi verzui ale lumii, ci să ne adâncim în singura sursă de apă vie- Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este o luptă uşoară şi clar nu putem să o ducem singuri, aşa că avem nevoie de Duhul Sfânt şi puterea Lui ca să ne conştientizeze de păcatul din viaţa noastră, de nevoia de a lupta cu păcatul, iar pentru aceasta este neapărată nevoie de un plan de luptă bazat pe Scriptură şi putere pentru a birui păcatul.

articol scris de Mihai Camelia

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button