Întrebare: Cum aş putea să îi iert pe cei care păcătuiesc împotriva mea?
Răspuns: Orice persoană greşeşte, oricui i se poate întâmpla să jignească pe altcineva şi chiar să păcătuiască împotriva alcuiva în mod accidental. Cum ar trebui să răspundem atunci când apar astfel de situaţii? Conform Bibliei, ni se cere să iertăm. Efeseni 4:32 declară: “fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, aşa cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos”. În mod asemănător, Coloseni 3:13 spune: “Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă are unul pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, iertaţi-vă şi voi”. Vedeţi că ideea principală în ambele pasaje din Scriptură este că ni se cere să ne iertăm unii pe alţii după cum Dumnezeu ne-a iertat pe noi. De ce să iertăm? Pentru că noi înşine am fost iertaţi!
Ar fi simplu de oferit iertarea dacă cei care ne rănesc ar veni să îşi ceară scuze şi să promită că nu vor mai face. Biblia ne spune că ni se cere să iertăm pe cei care păcătuiesc împotriva noastră, fără nicio condiţie. Refuzul de a ierta cu adevărat o persoană anume demonstrează că am avea resentimente, amărăciune şi că păstrăm supărare – niciuna dintre acestea nefiind caracteristici ale unui creştin. În rugăciunea Tatăl Nostru, Îi cerem lui Dumnezeu să ne ierte pentru păcatele noastre, le fel cum noi iertăm celor care păcătuiesc împotriva noastră (Matei 6:12). În Matei 6:14-15, Domnul Isus Hristos a spus: “Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”. În lumina mai multor versete din Sfânta Scriptură care vorbesc despre iertarea dată de Dumnezeu, textul din Matei 6:14-15 este cel mai bine înţeles în sensul că oamenii care refuză să îi ierte pe alţii nu au experimentat în mod autentic iertarea lui Dumnezeu în ceea ce îi priveşte.
Oricând nu ne supunem poruncilor lui Dumnezeu, de fapt noi păcătuim împotriva Lui. Oricând facem un lucru greşit unei alte persoane, păcătuim nu numai împotriva acelei persoane, ci şi împotriva lui Dumnezeu. Când privim la imensitatea milei pe care a avut-o Dumnezeu prin faptul că ne-a iertat TOATE păcatele, ne dăm seama că nu avem dreptul să nu tratăm în mod asemănător pe cei care greşesc faţă de noi. Noi toţi am păcătuit împotriva lui Dumnezeu infinit mai mult decât orice rău ar putea să ne facă vreo persoană de pe pământ. Dacă Dumnezeu ne iartă atât de mult, cum am putea să nu iertăm pe cei care ne greşesc mult mai puţin? Parabola lui Isus din Matei 18:23-35 reprezintă o ilustrare extrem de grăitoare în acest sens. Dumnezeu promite că atunci când venim la El cerându-I iertare, El ne-o oferă cu bucurie şi gratuit (1 Ioan 1:9). Iertarea pe care ar trebui să o acordăm altora nu ar trebui să cunoască margini, la fel cum iertarea pe care am primit-o din partea lui Dumnezeu nu cunoaşte margini (Luca 17:3-4).
