Pe vremuri, sta Iosua în criză de timp

Pe vremuri, sta Iosua în criză de timp –
Erau mulţi duşmani pe pământ,
Căci soarele apune şi ei sunt pe câmp,
Şi noaptea venea pe pământ.
Atunci, ridică Iosua mâna spre cer,
Cu glas ca de tunet strigând:
„Opriţi-vă, astre, mai daţi-mi răgaz,
Să îi văd pe duşmani la pământ!”
 
Opreşte-te, soare, deasupra pământului!
Opreşte-te, lună, şi tu!
Lungească-se ziua aceasta a harului,
Şi nimeni să nu zică: „Nu!”
 
Istoria aceasta de mult retrăim,
E soarele aproape în asfinţit…
Duşmanul e încă în picioare – o ştim –
Deşi are capul zdrobit.
Din ghearele-i crude, pe cei disperaţi
Căutăm să îi smulgem acum.
Opreşte, Părinte ceresc, Te rugăm –
Opreşte al soarelui drum!
 
De este vreun Iosua în mileniul trei,
Să înalţe dar glasul spre cer,
Să îi scape pe acei din mormintele reci
Ce jertfa umană o cer!
Nu vrem aţipire la pleoape să dăm,
Acum lupta este în toi.
Din noaptea de veci, suflete noi salvăm,
Căci Domnul vieţii e în noi.

Banner Pozitie 4 (liber)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button