Pe malurile râurile triste

Pe malurile râurile triste,
Pe ţărmul apelor din Babilon,
Şedeam tăcuţi şi toţi plângeam cu jale,
Când ne aduceam aminte de Sion.
 
În sălciile din ţinutul acela,
Noi toate harfele le-am atârnat;
Acolo, toţi birutorii noştri,
Să le cântăm cântări, au aşteptat.
 
Cum să putem cânta noi oare ţie
Cântările Sionului iubit?
A Domnului cântări neprihănite,
Pe un pământ străin şi nedorit?
 
De te voi uita, Ierusalime, să îşi uite
A ei destoinicie dreapta mea!
De cerul gurii limba să îmi lipească,
De nu îmi va fi la tine inima!
 
De nu îmi voi aminti mereu de tine,
De nu voi face din Ierusalim
A bucuriei culme totodată
Şi al dragostei puternice sublim.