Omule, trecut-au de atunci milenii

Omule, trecut-au de atunci milenii,
De pe aripa vremii,
De când într-o grădină,
Ce Eden se numea,
Eu ţi-am sădit sămânţa,
Te-am binecuvântat,
Făptura mâinii mele,
Cu un chip minunat.
 
Dar omule! Ce-ai făcut, omule?
Mi-ai luat în deşert Numele!
 
Iubirea Mea cea mare
Cu rău mi-ai răsplătit,
Şi suferinţa grea
Tu ai nesocotit.
Nu am să mai vin nicicând
Să bat la uşa ta,
Dar am să vin odată,
Şi atunci te voi întreba: