O, Porumbel cu pene sfinte

O, Porumbel cu pene sfinte,
Ce ai zburat din veşnicii,
Noi Te rugăm, rugăm fierbinte,
Noi Te rugăm la noi să vii!
 
Mai vin’ o dată, mai vin’ o dată,
Porumbel ceresc şi sfânt!
Mai vin’ o dată, mai vin’ o dată
La noi pe pământ!
 
Îmi e dor, îmi e dor de a Ta cântare
Cântată în limbile de foc,
Ca în ziua întâia de Rusalii,
Când ai mişcat casa din loc.
 
Cobori cu pacea Ta cerească
Şi adu-ne pace pe pământ,
Din pacea Ta dumnezeiască,
O, Porumbel ceresc şi sfânt!
 
Îmi e dor, îmi e dor de dimineaţa
Când vom zbura în jurul Tău,
Şi vom uita pe veci durerea
Sus, la tronul lui Dumnezeu.
 
Îmi e dor, îmi e dor de acea clipă
Când vei veni ca să ne iei,
Şi să ne duci în a Ta slavă,
La stolul sfânt de porumbei.
 
Cobori, cobori la noi în vale,
Cobori din cerul Tău preasfânt,
Cobori la noi în adunare,
Cobori la noi jos, pe pământ!

Banner Pozitie 4 (liber)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button