O, nu-s mai tari ispitele ca harul!

O, nu-s mai tari ispitele ca harul,
Ce le-ai primit ca să le poţi răbda,
Căci nu se cere întâi să urci Calvarul,
Întâi primeşti putere de a răbda.
 
Credinţă se cere, credinţă,
Şi orice ispită ai să învingi,
Credinţă, de avea-vei credinţă,
Puterea ispitei o stingi!
 
O, nu-s mai tari durerile întâlnite
Decât puterea care o vei primi,
Căci nu-s întâi poverile sporite,
Ci întâi primeşti putere a suferi.
 
Nădejde se cere, nădejde,
Şi orice durere învingi,
Nădejde, de avea-vei nădejde,
Puterea durerii o stingi!
 
O, nu-s mai tari vrăjmaşii niciodată
Decât iubirea gata a ierta,
Că întâi nu vine ura înverşunată,
Ci întâi se va mări iubirea ta.
 
Iubire se cere, iubire,
Şi orice vrăjmaş ai să învingi,
Iubire, de avea-vei iubire,
Jertfind ura întreagă o stingi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button