O, Doamne mare

O, Doamne mare, când privesc eu lumea
Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt,
Şi fiinţele ce împodobesc natura,
Cum le întreţii cu braţul Tău cel sfânt:
 
Atunci Îţi cânt, Măreţ Stăpânitor,
Ce mare eşti! Ce mare eşti!
 
Privirea când îmi înalţ şi văd minunea,
Mulţimea astrelor ce alerg pe cer,
Măreţul soare cât şi blânda lună,
Ca mingi de aur plutind prin eter.
 
Când întâlnesc pe Domnul în Cartea Sfântă,
Şi când zăresc mulţimea de îndurări,
Pe ai Săi aleşi cum i-a iubit întruna,
Şi i-a condus prin binecuvântări.
 
Şi Îl văd pe Isus pe pământul acesta
Ca serv, dar plin de dragoste şi har.
Zăresc în duh amara-I suferinţă
Şi mântuirea ce îmi dă în dar.
 
Când mă apasă sarcini mari şi grele,
Când sufletul îmi e trist până la mormânt,
El se apleacă, plin de mângâiere,
Şi îmi ia tot chinul şi orice legământ.
 
Când Domnul bun mă va chema la Sine,
Şi când voi sta uimit în faţa Sa.
Privind pe Domnul Sfânt al veşniciei,
Căzând la tronu-I, mă voi închina.

Banner Pozitie 4 (liber)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button