Nu ştiam că în juru-mi sunt izvoare

Nu ştiam că în juru-mi sunt izvoare,
Nu ştiam de oaza din pustiu;
Aşteptam să vină corbi în zare,
Aşteptam sfârşitul meu târziu.
 
Mi-am plimbat privirea peste dune,
Şi am văzut pustiul gol şi sterp;
Am simţit fiorul morţii în mine,
Tot mai mult mă apăsa în piept.
 
Chinuit de arşiţa toridă,
Copleşit de al morţii evantai,
M-am trezit, la voce Ta cea blândă:
Tocmai Tu, o, tocmai Tu erai!
 
Nu am ştiut, Isuse, că din Tine
Curg izvoare limpezi de cristal;
Nu am ştiut că setea arsă în mine
Numai Tu ai stins-o cu al Tău dar!
 
Dacă vrei şi tu, amice dragă,
Focul inimii din piept să îl stingi,
El îţi vindecă fiinţa întreagă.
Vin’ la el, la pieptul Îi drag să plângi!

Banner Pozitie 4 (liber)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button