Mai adă, Doamne, acele vremuri din trecut!

Mai adă, Doamne, acele vremuri din trecut,
Acele vremi de pocăinţă
Când, în al dragostei sfânt jar,
Zideam altar după altar,
Iar Duhul Sfânt ne aduna;
Când la sclipirea stelelor,
Ne adunam cu atâta dor!
O, dulce vreme a stăruinţei!
 
Mai adă, Doamne, şi azi oameni ca în trecut,
Mai adă harul de altădată!
Mai adă, Doamne, aceia fraţi
În umblet şi în suflet curaţi,
Cu conştiinţa nepătată,
Cari zi şi noapte se rugau
Şi chiar la moarte se duceau
Pentru credinţa adevărată!
 
Mai adă, Doamne, acelaşi dor de casa Ta,
Mai adă aceea sete sfântă
Când, înaintea zorilor,
La al Casei Tale Sfânt pridvor
Ne întâlneam, Isuse dragă!
Împinşi de acelaşi sfânt fior,
Ne adunam la al Tău izvor
Şi ne zideam casa pe stâncă.

Mai adă, Doamne, şi azi şi semne, şi minuni
Ce le făceai Tu altădată!
Căci de vei zice un cuvânt,
Bolnavii vor sări cântând
Şi Îţi vor aduce osanale;
Şi oricât ar fi boala de grea
La glasul Tău se vor vindeca!
Mai vino iar, Isuse, în vale!

Banner Pozitie 4 (liber)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button