Mă uit la tine: Tu eşti oare?

Mă uit la tine: Tu eşti oare?
Ţi-e haina plină de pământ,
Ţi-e sufletul mânjit şi frânt,
Abia poţi merge pe picioare,
Mă uit la tine şi mă doare,
Căci viaţa prea e trecătoare,
Şi îi prea murdar al tău veşmânt.
 
În căutarea unui bine,
Priveşti în jos… priveşti în sus,
Ai vrea un leac, dar leacuri nu-s.
Să scapi de ocară şi ruşine,
Nu alerga la porţi străine,
Neputincioase ca şi tine,
Tu vin’ la crucea lui Isus!
 
Căci cel mai minunat burete
E sângele ce a curs pe lemn,
Din sfântul dragostei îndemn,
Când Fiul a strigat „Îmi e sete!”
E sângele ce pe îndelete
Te curăţă de orice pete,
Şi îţi şterge cel mai negru semn.