Isuse, veşnic călător

Isuse, veşnic călător prin lume de păcate,
Tu baţi străin şi iubitor la uşile încuiate.
 
Nimic Tu nu ceri nimănui când baţi şi aştepţi să vină,
Tu vrei să aduci în casa lui din pacea Ta divină.
 
Ai vrea viaţa Ta să Îi dai, căci viaţa lui e moartă,
Dar el nu vrea; mâhnit Tu stai afară lângă poartă.
 
Eram copil când Te-am văzut la uşa mea, Străine,
Şi să Îţi deschid ai tot bătut, să intri şi la mine.
 
Dar glasul lumii am ascultat şi Te-am lăsat afară,
Că lumea zice că ai venit să ne faci viaţa amară.
 
Apoi Ţi-am auzit din nou chemarea Ta duioasă;
Aud şi acum al ei ecou:”O, lasă-Mă în casă!
 
Lasă-Mă în suflet să străbat cu pacea Mea cerească,
Cum cerul în lung şi lumea în lat nu pot să îţi dăruiască!”
 
Dar lumea îmi spune să Te las afară şi astă dată,
Tu tot la uşă ai rămas, la uşa încuiată.
 
Te rog acuma, Domnul meu, mai bate încă o dată!
Te chem cu sufletul plângând, şi uşa îi descuiată.