În umblarea mea prin lume
În umblarea mea prin lume,
Prin ispitele haine,
Peste tot, Isuse, Doamne,
Numai harul Tău mă ţine.
Numai harul, numai harul
Mă păstrează neîncetat;
El mă face, El mă ţine
Credincios cu-adevărat.
Pe cărarea curăţiei
Şi în lupta spre mai bine,
Să mă ţin nu pot, ci întruna
Numai harul Tău mă ţine.
Ȋn lucrarea Ta preasfântă,
Unde m-ai chemat pe mine,
Cât e de puţină roadă!
Numai harul Tău mă ţine.
Când aş vrea s-ascult Cuvântul,
Să-mplinesc cum se cuvine,
Văd cum totu-mi stă împotrivă.
Numai harul Tău mă tine.
Orişicând şi-n orice stare,
Doamne, îndrăznesc la Tine;
Şi-n cădere şi-n înălţare,
Numai harul Tău mă tine!