Eram copil, şi atâta bucurie mă însoţea

Eram copil, şi atâta bucurie
Mă însoţea pe calea spre Hristos!
Aveam fiorul sfânt de nostalgie,
Când mici poveri mă apăsau în jos.
 
În primăveri treceam prin lungi zăvoaie,
Şi cânturi ascultam de ciocârlii,
Vedeam seninul cald chiar şi pe ploaie,
Cântam pătruns de sfinte melodii.
 
Dar mai apoi, fiind pribeag prin lume,
Am fost atras de amăgiri mereu,
Crezând că au şi slavă şi renume,
Mi-au stins căutarea după Dumnezeu.
 
Căutam mâhnit adesea fericirea,
Şi când mi se părea că o găseam,
Eram mai trist, era nefericirea,
Dezamăgit şi frânt iar rămâneam.
 
Târziu am întâlnit un sfânt pe cale,
Şi eu i-am spus ce în suflet am avut.
M-a ascultat, apoi mi-a zis cu jale:
„Întoarce-te de unde ai căzut!”
 
Azi m-am întors, îmi pare rău de anii
Ce i-am pierdut şi nu i-am folosit.
Îmi plâng trecutul: ”Doamne, Îţi cer iertare,
Primeşte-mă din drumul rătăcit!
Mai dă-mi, o, Doamne, iar divinul cântec,
Ce mă însoţea când eu eram umil!
Mai dă-mi seninul anilor de fraged,
Ca şi atunci când eu eram…copil!”

Banner Pozitie 4 (liber)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button