Dumnezeu e adăpostul
Dumnezeu e adăpostul,
Şi un sprijin pentru noi,
Ajutor ce nu lipseşte
Niciodată în nevoi.
De aceea, nu ne temem
De ar vui îngrozitor
Tot pământul întreg şi munţii,
În adâncul mărilor.
Este un râu, a lui izvoare
Veselesc cetatea vie,
Sfânt locaşul locuinţei
Celui veşnic, din vecie.
Şi în mijlocul cetăţii
Este Domnul Dumnezeu.
Nu se clatină vreodată,
O ajută braţul său.
Domnul oştirilor sublime
E cu cei aleşi mereu.
El e turnul de scăpare,
Ajutor în ceasul greu.
A pus capăt la războaie
Până la margini de pământ.
Care de război sfărmat-a,
Arc şi suliţă a frânt.
Vă opriţi! Să ştiţi că Domnul
Peste neamuri e stăpân,
Dumnezeu, pe întreg pământul
Pentru cei ce în El rămân.