Chiar de aş vorbi în limbi, în orice fel de grai

Chiar de-aş vorbi în limbi, în orice fel de grai,
Şi nu aş avea al dragostei har,
Aş fi ca un chimval ce sună zgomotos
Sub ciocanele ce cad şi sar.
 
Chiar de aş rosti mereu descoperiri cereşti,
Chiar de aş putea munţi grei să despic,
La ce mi-ar folosi în viaţa cea de veci,
Când fără dragoste sunt nimic?
 
Chiar dacă aş vrea să împart la cei flămânzi şi goi
Tot ce am putut să strâng de pe pământ,
Chiar dacă ar fi să mor pe rugul celor sfinţi,
Tot fără dragoste sunt nimic!
 
Cine răspunde blând chiar unui om vrăjmaş,
Chiar unui om viclean şi barbar?
Şi cine iartă tot, acoperind greşeli?
E focul sfânt, e dragostea doar!
 
Vor înceta curând şi prorocii şi limbi,
Tot ce îi “în parte” se va sfârşi,
Tot darul începător se va topi cândva;
Dragostea, însă, nu va pieri!