Ce ar fi făptura-mi fără Tine?

Ce ar fi făptura-mi fără Tine,
Mântuitorul meu iubit?
Ce aş fi, de nu ai fi Tu în mine
Cu harul Tău nemărginit?
Aş fi un bulgăre de gheaţă,
Un chip de humă fără viaţă,
O stâncă învăluită în ceaţă,
Şi o noapte fără dimineaţă.
 
Aş fi un far fără lumină,
Pustiuri de nisipuri pline,
Cu vânturi fără de odihnă,
Cu şerpi şi scorpii ce învenină.
Aş fi o albie uscată,
Pe unde a curs un râu odată,
O frunză smulsă şi purtată
Fără de rost prin lumea toată.
 
Aşa aş fi, dar slavă Ţie,
Tu îmi eşti a vieţii bogăţie,
Comoara harurilor vie,
Ce mă inundă pe vecie.
Eu nu aş şti azi ce-i fericirea
Vieţii în mii şi mii de feţe,
Şi nu aş fi cunoscut iubirea
Cu înfiorări şi frumuseţe.
 
De nu ai fi fost Tu Bunătate,
Începătorule a toate,
Cu haruri mii şi minunate,
Ce totul vrea şi totul poate!
Tu m-ai suit în slăvi divine,
Din lutul întunecatei tine.
Isuse, sunt ce sunt prin Tine,
Şi acum, şi în veacul care vine.