Când zorii cheamă din somnul greu
Când zorii cheamă din somnul greu,
Te încrede iarăşi în Dumnezeu.
Înalţă ruga şi gândul sus,
Nu începe ziua fără Isus!
Pe drum cu soare, prin ploi sau vânt,
Pe buze poartă un cântec sfânt.
În orice muncă, tu cere întâi
Deplină pace, şi în ea rămâi!
Iar unde îi brazdă, prin văi şi lunci,
Sămânţă bună cu drag să arunci.
Atunci spre casă, cu cerul în gând,
Te vei întoarce din nou cântând.