An de an, an de an bate vântul

An de an, an de an bate vântul

An de an, an de an bate vântul în grâu pe lan,
Spic de spic se leagă în vânt, cine îi singur cade frânt.
Trece vântul … nu îi nimic, parcă le privesc şi zic?
Dar tu ai? Dar tu ai
Frate drag, un bob în spic?

Săptămâni, săptămâni, cearcă lupii pe la stâni,
Dă târcoale hăulind: „Ia să văd ce pot să prind:
Ba vreo oaie, ba vreun miel!” nu le dă Emanuel.
Iar tu vrei, iar tu vrei
Să dai piept să lupţi cu el?

Ceas de ceas, ceas de ceas, nu au albinele popas,
Toate zboară şi zoresc în cămară toate cresc,
Numai trântorul haihui strică mierea în jurul lui.
Tu zoreşti? Tu zoreşti?
Eşti albină sau ce eşti?

În curând, în curând, vom da seama rând pe rând,
Tu păstor, tu ucenic, – unde-s boabele din spic?
Tu plugar, tu învăţat, – câtă miere ai adunat?
Ce ai făcut? Ce-ai făcut?
Cu talantul ce ţi-am dat?

„Doamne sfânt, Doamne sfânt,nu am fost mare pe pământ,
Tu Stăpânul meu Preaânalt, mi-ai dat mie un talant,
Eu prin griji şi prin nevoi, ţi-am adus acuma doi.”
„Aşa da, aşa da!
O cetate acum e a ta!”

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button